Doi ierarhi, la sfinţirea Bisericii "Sfinţii Apostoli" din Vatra Dornei
Duminică, 10 mai 2015, credincioşii din oraşul Vatra Dornei, judeţul Suceava, i-au avut ca oaspeţi pe Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi pe Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba-Iuliei, care au sfinţit biserica parohială cu hramul "Sfinţii Apostoli". La manifestarea religioasă au participat aproximativ o mie de credincioşi din parohia suceveană şi din împrejurimi, veniţi să asiste la slujbele săvârşite şi să se închine în Sfântul Altar. Locaşul a fost sfinţit prin stropirea cu apă sfinţită şi cu Sfântul şi Marele Mir, iar Sfânta Masă din altar a fost târnosită, împodobită şi pregătită pentru slujbele cultului divin.
Data de 10 mai 2015 va rămâne pentru totdeauna întipărită în memoria comunităţii din Parohia "Sfinţii Apostoli" - Vatra Dornei, judeţul Suceava, întrucât, în această zi, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba-Iuliei, au sfinţit biserica parohială şi au săvârşit Sfânta Liturghie, înconjuraţi de un sobor impresionant de preoţi şi diaconi, pe o scenă amenajată în vecinătatea locaşului de rugăciune. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei "Sfinţii Apostoli", alcătuit din copii şi adulţi. La momentul cuvenit al slujbei, s-a săvârşit o hirotonie în diacon şi una în preot. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de PS Părinte Irineu. În semn de preţuire şi apreciere a credincioşilor care s-au implicat activ în construcţia bisericii, au fost acordate distincţii, iar părintelui paroh Virgil Rus i s-a conferit rangul de iconom stavrofor. După ce toţi participanţii la slujbă au luat anafură şi au trecut prin Sfântul Altar, după cum este datina la sfinţirea bisericii, Comitetul parohial a încheiat sărbătoarea prin oferirea a 500 de pachete cu hrană.
Parohia "Sfinţii Apostoli" se află în Vatra Dornei, în partea de nord-est a râului Bistriţa. Odată cu slujba de târnosire, locaşul de cult a primit un al doilea hram: "Izvorul Tămăduirii". Piatra de temelie a fost pusă pe data de 20 aprilie 2001, iar lucrările de construcţie au continuat cu pictura interioară. Sfântul locaş este o construcţie de zid, ridicat după planul de cruce înscrisă. Ansamblul ortodox se remarcă prin linii armonioase şi se încadrează firesc în peisajul natural al locului.