Domnul martir Miron Vodă Barnovschi, pomenit în Cetatea Dragomirnei

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Domnul martir Miron Vodă Barnovschi, pomenit în Cetatea Dragomirnei

Ctitorul fortăreței Mănăstirii Dragomirna, domnul martir Miron Vodă Barnovschi, a fost pomenit cu evlavie și recunoștință sâmbătă, 2 iulie 2022, la împlinirea a 295 de ani de la strămutarea sa la cele veșnice. Slujba Parastasului a fost precedată de resfințirea troiței izvorului așezământului monahal.

Pentru a evidenția frumoasa activitate duhovnicească și culturală a voievodului Barnovschi, manifestarea a cuprins lansarea unei monografii omagiale și audiția unei balade care rememorează cele mai importante momente din viața acestui conducător al Moldovei.

La evenimentul desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, alături de obștea mănăstirii au luat parte arhim. Nectarie Clinci, exarh de zonă, reprezentanți ai oficialităților locale, între care Radu Constantin Reziuc, primarul comunei Mitocu Dragomirnei, precum și credincioși veniți să aducă un omagiu celui care a fost renumit pentru numeroasele ctitorii și danii înfăptuite în scurta-i domnie, de numai 3 ani.

În sunet de toacă și în bătaia clopotelor, procesiunea s-a îndreptat din Cetatea Dragomirnei către izvorul și troița mănăstirii, monahiile purtând în mâini cruci și prapuri, cățui și candele aprinse. Soborul slujitor a săvârșit Slujba sfințirii celei mici a apei, binecuvântând apoi troița cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfântul Proroc Ilie”.

În continuare a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru sufletul domnului și familia acestuia în biserica cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” a Mănăstirii Dragomirna, moment urmat de lansarea lucrării „Miron Barnovschi – Voievod rugător și ctitor jertfitor”, publicată la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Cartea, semnată de stavrofora Maria Magdalena Gherghina, stareța Mănăstirii Dragomirna, aduce în atenția cititorului aspecte legate de viața Domnului Moldovei, mai cu seamă legătura cu Dumnezeu și dragostea față de Acesta, dovadă fiind numeroasele locașuri ctitorite și împodobite între 1626 și 1629.

Totodată, paginile volumului scot la iveală împreuna-lucrare cu mitropolitul Anastasie Crimca în Cetatea Dragomirnei, vocația de ctitor duhovnicesc și de așezăminte monahale precum și aplecarea către cultură și artă a lui Miron Barnovschi: „O perioadă scurtă de domnie a avut Barnovschi Vodă, dar cu foarte multe realizări în toate domeniile. În cei trei ani de conducător al Țării Moldovei, Miron Barnovschi a mărturisit o credință puternică și s-a dovedit a fi un om al lui Dumnezeu, ceea ce l-a ajutat să fie un om providențial și un conducător care a dat startul pentru reformele și consolidarea instituției domniei din timpul lui Vasile Lupu. În mijlocul unor decenii de mare zbucium, anii domniei lui Miron Barnovschi se înscriu ca un mare efort de refacere economică a țării, de asanare a moravurilor, de reorganizare a sistemului de apărare. Din nefericire, năzuințele luminate ale vrednicului voievod nu și-au văzut împlinirea, ba mai mult, strădaniile sale au fost uitate. Și totuși, el este primul exponent de seamă al politicii de rezistență pasivă prin care poporul nostru a întâmpinat presiunile crescânde ale Istanbulului în cursul secolului al XVII-lea, după ce epoca lui Mihai Viteazul și a urmașului său, Radu Șerban, se încheiase atât de tragic. Într-o vreme când, din cauza ingerințelor impuse de Poarta Otomană, nu mai era permisă construirea de cetăți, când vechile cetăți moldovenești de graniță erau demult căzute în mâinile turcilor, constanta fortificare a bisericilor, precum și zidirea marelui ansamblu întărit al Dragomirnei exprimă o gândire precisă, un program politic fără echivoc. Obștea Sfintei Mănăstiri Dragomirna dorește să-l primească pe Miron Barnovschi acasă, acolo unde și-a dorit să-i fie așezate osemintele. Smerit, așa cum s-a dovedit a fi în timpul domniei lui, cu siguranță îi va ocroti și îi va ajuta pe toți românii care își vor înălța gândurile și rugile către dânsul. Nobila figură a lui Miron Barnovschi, personaj atât de asemănător prin zelul cultural și prin tragicul sfârșit cu Sfântul Constantin Brâncoveanu, ne împodobește acum doar cărțile de istorie, dar nădăjduim că în curând va împodobi și sinaxarul Bisericii Ortodoxe Române.”

Balada domnului martir, moment artistic cu adevărat deosebit, a fost interpretată de Corul Psaltic „Crinii țarinii” al Mănăstirii Dragomirna. Evenimentul s-a încheiat cu un cuvânt de învățătură rostit de arhim. Nectarie Clinci.

Ziua de 2 iulie aduce aminte de mucenicia lui Miron Vodă Barnovschi la Constantinopol în anul 1633, anul acesta împlinindu-se și 395 de ani de la punerea pisaniei pe turnul clopotniță al cetății dragomirnene.

 

Sursa: arhiepiscopiasucevei.ro

Citește despre: