Dacă o veţi împlini, nu veţi face ceva potrivnic lui Dumnezeu; numai că, intrând în mănăstire, trebuie să vă puneţi în inimă făgăduinţa: tot sufletul vostru numai Domnului să-l predaţi, toate dorinţele şi năzuinţele pământeşti lepădându-le.

Toată esenţa lucrării constă în schimbarea lăuntrică şi potrivit acestei schimbări trebuie să schimbaţi exteriorul. S-a produs înlăuntru vreo schimbare care să fie exprimată prin cererile stăruitoare ale inimii sau doar au apărut gânduri bune în suflet? Şi gândurile acestea sunt numai în minte sau au coborât şi în inimă?! Osteniţi-vă să clarificaţi toate acestea cât mai bine ca să nu faceţi nici un pas care să nu vă poată duce la ceea ce căutaţi.

Vă spun un singur lucru: începeţi acum, în starea de faţă, să vă însinguraţi acasă şi ceasurile de singurătate să le dedicaţi cu precădere rugăciunii pentru un singur lucru: Arată-mi, Doamne, calea şi pe ea voi merge... Nu numai cu cuvântul şi nu numai cu cugetul, ci cu durere de inimă să strigaţi aşa. Pentru asemenea însingurare să dedicaţi fie anumite ore în fiecare zi (ceea ce este mai bine), fie anumite zile din săptămână. Şi să păstraţi însingurarea aşa cum trebuie, căutând mai ales învăţăturile şi îndrumările lui Dumnezeu... Adăugaţi la acestea şi postul... simţit pentru trup... El va fi un ajutor bun pentru rugăciune. Şi în acelaşi timp faceţi experienţa lepădării lăuntrice când de una, când de alta devenind, indiferenţi faţă de toate lucrurile şi îndepărtându-vă de ele, astfel încât nimic să nu vă tragă înapoi. Țelul este să ajungeţi până acolo încât sufletul să se desprindă din actuala rânduială de viaţă, ca din lanţuri şi din temniţă... Vă propun schiţa generală. Iar adaosul şi înfăptuirea rămân în grija voastră.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, Editura Egumenița, Galați, p. 63)