Două decenii de reînviere monahală la Mănăstirea Ciolpani
Locul unde în 1990 era o mirişte pe care se mai semăna grâu, în 1991 avea să devină terenul pe care s-a înălţat una dintre cele mai frumoase mănăstiri din judeţul Bacău. Părticele din moaştele Sfântului Emilian de la Durostorum, precum şi ale Sfântului Teodosie cel Mare, ale Sfântului Grigorie Decapolitul, ale Sfintei Filofteia şi ale Sfintei Muceniţe Chiriachi sunt expuse spre închinarea credincioşilor în singura biserică din cuprinsul Patriarhiei Române ce poartă hramul Sfântului Emilian de la Durostorum. Luni, Sfânta Liturghie va fi săvârşită aici de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Rugăciunea şi munca asiduă au făcut ca pe miriştea cultivată ici colo cu grâu, în apropierea oraşului Buhuşi, să renască o străveche vatră de sihăstrie, mănăstirea Ciolpani, una dintre cele mai frumoase din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Luni, 18 iulie, aici va fi sărbătoarea Sfântului Emilian de la Durostorum, patronul bisericii, şi serbarea a 20 de ani de la ridicarea noii aşezări monahale. Două decenii de eforturi, poate supraomeneşti pentru unii, dar fireşti pentru maicile care au hotărât să-şi dedice viaţa slujirii lui Hristos. "Când am venit aici, era o mirişte pe care se semănase grâu. În aprilie 1991, s-a pus piatra de temelie a mănăstirii, iar de atunci, prin grija părintelui Emilian, stareţul de la Mănăstirea Runc, în fiecare zi s-a oficiat Sfânta Liturghie. Încet s-a ridicat toată mănăstirea", şi-a amintit maica stareţă Lucia Chirvasă. Greutăţile întâmpinate de maici, până au văzut lucrările de construcţie finalizate, au devenit istorie. Un trecut asimilat încercărilor pe care Dumnezeu le rânduieşte fiecăruia spre mântuire. "Dacă te laşi în voia lui Dumnezeu, nu ţi se pare nimic greu", a explicat stareţa de la Ciolpani. Imaginea actualei mănăstiri fascinează atât pelerinul, cât şi simplul trecător ajuns în zonă. Un zid de piatră înalt împrejmuieşte mănăstirea. "Este lung de patru sute de metri şi este ridicat din piatră de râu adusă de pe Tazlău", a explicat o maică. Iar dincolo de poartă, un spaţiu transfigurat într-o oază de flori, curăţenie şi bună cuviinţă: biserica mare, un paraclis, chilii, numeroase alei pline cu flori şi multe altele, decupate parcă din Pateric şi aşezate aici, pe dealurile ce împrejmuiesc oraşul Buhuşi.
În cimitirul situat la marginea mănăstirii se păstrează şi biserica ridicată de Teodor Cantacuzino. O bisericuţă de lemn ce pare a veghea odihna celor adormiţi. Deasupra intrării, o inscripţie cu caractere chirilice menţiona vechimea lăcaşului. "Bisericuţa are hramul "Sfântul Nicolae". A fost restaurată în urmă cu câţiva ani, deoarece era într-un stadiu avansat de degradare", ne-a spus maica stareţă Lucia Chirvasă. În interior priveghează câteva icoane pictate pe lemn, restaurate. Aici se mai oficiază slujbe, însă rar, cel mai adesea în zilele de hram.
Tradiţia spune că, în jurul anului 1590, un suliţaş al domnitorului Petru Şchiopu, pe nume Ciolpan, a renunţat la slujba de ostaş şi s-a retras pe aceste meleaguri, ridicând un schit: Schitul Ciolpani. Moartea lui a însemnat şi căderea în uitare a micuţului lăcaş de rugăciune. Abia în 1730, impresionat de starea jalnică a schitului, medelnicerul Teodor Cantacuzino, ajutat de fraţii săi, a construit o bisericuţă din lemn de stejar, cu hramul "Sfântul Nicolae". Căutându-şi pacea interioară, departe de zbuciumul existenţei cotidiene, maicile ascultă şi ele, cu grijă şi îndurerare, plângerile oamenilor, nu puţini, care trec pragul mănăstirii. "Problemele şi greutăţile apar din cauza faptului că oamenii se îndepărtează de Dumnezeu. Şi, dacă se vorbeşte de o criză, aceasta este una singură: criza spirituală, a omului fără credinţă, fără Dumnezeu", a explicat stareţa Lucia Chirvasă, care, alături de cele 60 de maici, se pregăteşte luni, 18 iulie, să serbeze patronul spiritual al mănăstirii, alături de PS Episcop Ioachim Băcăuanul şi, bineînţeles, de sute de credincioşi din toată ţara.
