Două muzee se redeschid la Iaşi
Specialişti din diverse domenii, precum arhitecţi, graficieni, muzeografi, artişti plastici, restauratori sau designeri, au lucrat la reamenajarea a două muzee-emblemă a Iaşului: Muzeul „Poni-Cernătescu“ şi Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu“, din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi. Cele două edificii muzeale vor putea fi vizitate de public începând cu data de 12 februarie.
Două muzee din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova“ (CMNM) vor fi redeschise publicului vizitator după trei ani de reamenajări“: Muzeul „Poni - Cernatescu“ şi Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu“. Deschiderea oficială va avea loc marţi, 7 februarie, în timp ce ieşenii vor putea admira exponatele începând cu data de 12 februarie, când, între orele 10.00- 17. 00, accesul tuturor categoriilor de vizitatori va fi gratuit. Cele două importante edificii muzeale sunt reamenajate într-un cadru inovator, la standarde internaţionale. Concepţia muzeistică ilustrează îmbinarea armonioasă dintre atmosfera secolului al XIX-lea, perfect recreată şi cele mai noi tehnologii din sfera IT, anunţă conducerea CMNM.
Astfel, circuitul interior al Muzeului „Poni - Cernătescu“ pune în valoare prin mijloace muzeotehnice moderne şi originale o serie de exponate care se disting prin valoarea lor memorialistică, istorică şi estetică, întreg procesul de reamenajare având la bază fotografii-mărturie, ce datează de la sfârşitul sec. XIX - începutul sec. XX, prezentând interiorul casei „Poni - Cernătescu“, tipul de decoraţiuni, piesele de mobilier, ş.a.
„Printre noutăţile Muzeului „Poni - Cernătescu“ se numară amenajarea unui laborator de chimie care va servi ca spaţiu educaţional, unde se vor desfăşura lecţii de chimie şi diverse experimente atractive. O altă noutate o reprezintă „mina“ din secolul al XIX-lea, amenajată în subsolul Muzeului, prin valorificarea originală a unui spaţiu nefolosit până acum şi integrat, original, în circuitul expoziţional“, a anunţat d-na Lăcrămioara Stratulat, directorul Complexului Muzeal Naţional „Moldova“.
Şi Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu“ a fost supus unui proiect de redefinire tematică, astfel că acest spaţiu expoziţional reconstituie în prezent atmosfera unei case boiereşti de secol XIX. Ca o noutate absolută, la intrarea în incinta muzeului, o hologramă a istoricului Mihai Kogălniceanu, în mărime naturală, le va vorbi vizitatorilor, preţ de câteva minute, despre casa în care a trăit, activitatea sa şi evenimentele secolului al XIX-lea. „În salonul-oval, care păstrează caracteristici ambientale definitorii pentru secolul al XIX-lea, se vor putea desfăşura diverse evenimente culturale, precum lansări de carte, audiţii muzicale, seri de muzică, concerte şi poezie sau spectacole de teatru“, a mai spus, într-un comunicat, directorul CMNM.