În acel moment a venit cineva şi i-a zis:

- Ai aflat, părinte, că fiica cutărei doamne, care ţi-a făcut bine, suferă de o grea boală? Dacă poţi, mergi degrabă să o miluieşti, pentru că aproape îşi dă sufletul.

- Eu să o miluiesc? Ce spui, fiule, l-a mustrat sfântul. Numai Dumnezeu are mila! Dacă un orb conduce pe un alt orb, cad amândoi în prăpastie. Totuşi să mergem, pentru că Acela a zis: bolnav am fost şi M-aţi cercetat. Îndată ce a ajuns la bolnavă, a lăcrimat şi a început a se ruga în taină. În timp ce cuviosul se ruga, bolnava care era pe moarte şi-a ridicat mâinile spre Dumnezeu. Oamenii care erau de faţă au început a zice: „Doamne miluieşte!” şi îndată, cu ajutorul lui Dumnezeu, boala a dispărut, fata şi-a făcut cruce şi slăvea pe Dumnezeu. Frică a cuprins pe cei de faţă şi au mulţumit Prea Bunului Doctor al sufletelor şi al trupurilor.

De aici, Nifon a mers să viziteze o altă soră, care îl cinstea mult şi care îi slujea adesea. Şi aceasta era grav bolnavă la un picior şi se ruga lui Dumnezeu ca să se facă bine cu rugăciunile cuviosului. Atunci Nifon i-a zis:

- Mai degrabă să mulţumeşti lui Dumnezeu, fiica mea, pentru că Dumnezeu pe cine iubeşte, îl şi ceartă şi bate pe fiul care il primeşte. Dar pentru că vrei să găseşti sănătatea şi o doreşti mult, iată, mâine dimineaţă vei fi bine la picior. Pentru aceasta să mulţumeşti Domnului Hristos!

Zicând acestea a plecat şi într-adevăr bolnava, cu harul lui Dumnezeu, a doua zi dimineaţa a fost sănătoasă şi a mulţumit singurului izbăvitor şi doctor adevărat.

(Un episcop ascet, Viața și învâțâturile Sfântului Ierarh Nifon, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 120)