Două volume despre ororile Securității, lansate la Sibiu

Arhiepiscopia Sibiului

Două volume despre ororile Securității, lansate la Sibiu

Părintele Arsenie Boca a fost un personaj incomod pentru regimul comunist. A fost hărțuit de fosta securitate mai bine de patru decenii, ajungându-se până la oprirea sa de la slujirea preoțească. O personalitate marcantă a Ardealului care aduna zilnic pelerini la Mănăstirea Prislop. Acum, pentru prima dată, putem să aflăm calvarul prin care a trecut părintele în perioada ceaușistă datorită unui volum care va fi lansat joi, 31 octombrie, la Sibiu, în cadrul Târgului Național de Carte și Revistă Religioasă.

„Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securității”, este primul volum coordonat de Dr. Florian Bichir, Romeo Petrasciuc și Raluca Toderel ce cuprinde documentele din Dosarul de Securitate al părintelui, dosar aflat la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. "De data aceasta, Editura Agnos a decis să pună la dispoziția istoricilor, cercetătorilor și, de ce nu, a cititorilor dosarul de securitate al celui denumit cu dragoste Sfântul Ardealului, fără a omite sau a eluda vreun document. Pentru prima oara, iată, avem la dispozitie un opis complet, pentru ca cercetarea academică nu se poate face decât studiind documentele în integralitatea lor" (Dr. Florian Bichir, membru al Colegiului CNSAS).

Evenimentul va fi succedat și de expozitia „Părintele Arsenie Boca şi securitatea” (documente inedite din Arhivele CNSAS).

O altă carte scrisă de jurnalistul Florian Bichir, „Când satana îți dă târcoale... George Racoveanu, ucenicul lui Nae Ionescu în Dosarele Securității” va fi lansată în cadrul aceluiași târg de carte de la Sibiu, în prezența IPS Dr. Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a PS Daniil, Episcop de Dacia Felix, PS Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei si a Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula.

Cele două volume sunt rezultatul parteneriatului dintre Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și Centrul Arhidiecezan de Diagnoză și Cercetare Catehumenală, Omiletică și în Pedagogia și Metodologia Religiei (CADCO) din cadrul Facultății de Teologie Andrei Șaguna din Sibiu.

(Sursa: arhiepiscopiatomisului.ro)