Maicile care lucrează la atelierul Mănăstirii Copou din Iași au brodat un veșmânt special pentru proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus. Evenimentul va avea loc sâmbătă, la Mănăstirea Brâncoveanu din județul Brașov.

Fotografiile realizate la Mănăstirea Copou au surprins migala și priceperea maicilor, cu două zile înainte de eveniment. Veșmântul a fost comandat de obștea Mănăstirii Brâncoveanu.

Sâmbătă dimineață, la ora 07:00, moaștele Sf. Cuv. Serafim cel Răbdător vor fi purtate în procesiune și așezate spre cinstire într-un baldachin din curtea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Proclamarea locală a canonizării va avea loc după Sfânta Liturghie, în jurul orei 11:30.

Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus a fost stareț al Mănăstirii Brâncoveanu, fiind recunoscut de credincioși drept unul dintre cei mai mari duhovnici ai vremii.

Cuviosul Serafim s-a născut la 27 octombrie 1912, în satul Totoi, județul Alba, primind la botez numele Dimitrie. Părinții săi, Nechifor și Catalina, oameni simpli și harnici, i-au fost primii dascăli în cele bineplăcute lui Dumnezeu, chipul maicii sale rămânându-i întipărit ca „floare a bunătății” și icoană a dragostei iertătoare.

Încă din copilărie, plin de dragoste pentru Hristos, căuta cele dumnezeiești, încălzindu-și inima cu rugăciunea și hrănindu-și mintea cu învățătura de carte.

Purtarea de grijă a lui Dumnezeu i-a îndrumat pașii către Academia Teologică Andreiană din Sibiu, unde a fost remarcat ca „unul dintre cei mai distinși studenți (…) la bună purtare, ca și la carte” și „un student foarte bun și foarte sărac”. La finalul studiilor, văzând lucrarea cea bună a studentului său, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, rector al Academiei, l-a recomandat pentru postul de secretar.

Astfel, a intrat în atenția Mitropolitului Nicolae Bălan, căruia i-a mărturisit dorința de a-L căuta pe Hristos mai fierbinte, prin asumarea chipului monahal:
„M-a preocupat de mult timp problema monahismului și m-am silit să mă formez eu însumi pentru această mare chemare, încă fiind student în Academie. În acești din urmă doi ani mi-am pus adeseori întrebarea dacă pot să fiu întreg, cu trup și suflet, pentru această jertfă. M-am frământat singur cu această întrebare, fără să dau voie oamenilor să intervină în preocupările intime ale sufletului meu. I-am lăsat să creadă ce vor.”

În noiembrie 1938 a primit, prin mâna ierarhului său, harul hirotoniei întru diacon și, la scurt timp, a fost trimis în Sfântul Munte Athos. Însoțit de Cuviosul Arsenie Boca, s-a așezat la Chilia „Sfântul Ipatie”, unde s-au nevoit șase luni, sub ascultarea ieroschimonahului Teodosie Domnariu, primind sfat duhovnicesc și de la marele isihast român Cuviosul Antipa Dinescu.

Această ședere în Athos i-a adus mult folos duhovnicesc, văzând chipul de viețuire aghiorit, disciplina monahilor, râvna și jertfa lor pentru păstrarea dreptei credințe.

Cu binecuvântarea mitropolitului, a mers apoi pentru un an la Atena, unde a învățat limba greacă și a audiat cursurile Facultății de Teologie. Rodul acestei ascultări a fost traducerea unor pagini din scrierile Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Vasile cel Mare și ale altor Părinți filocalici.

Întorcându-se în țară, s-a așezat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, ctitoria Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, contribuind la rezidirea acesteia împreună cu Sfântul Arsenie Boca, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. La 15 ianuarie 1941 a fost hirotonit preot, iar la scurt timp, de praznicul Izvorului Tămăduirii, a fost tuns în monahism.

Din ascultare, a mers pentru un an în Germania și Austria, unde a învățat limba germană.

În 1944 a fost numit stareț al Mănăstirii Brâncovenești de la Sâmbăta de Sus, slujire pe care a împlinit-o timp de 10 ani, în anii de început ai regimului comunist potrivnic Bisericii. Pe lângă buna gospodărire a mănăstirii, Cuviosul Serafim a așezat în rânduială viața duhovnicească a monahilor și a credincioșilor.

Blând povățuitor, aducea alinare sufletelor prin dulceața cuvintelor și prin rugăciune. Îndemna pe toți, prin cuvânt și faptă, ca „din toate ale noastre să se arate că Hristos este între noi și în noi”.

Mulțime mare de credincioși îl căutau pentru spovedanie, rugăciune, îndrumare și binecuvântare. A fost icoană a smereniei și a iubirii de Hristos, chip al blândeții, iubitor de aproapele și cald povățuitor, daruri izvorâte din rugăciunea inimii. Cu statornicie, s-a jertfit, vreme de jumătate de veac, în Mănăstirea Sâmbăta de Sus, până la trecerea sa la Domnul, la 20 decembrie 1990.