A doua zi de Paști, la Schitul „Adormirea Maicii Domnului” din Petrila-Jieț

Episcopia Devei şi Hunedoarei

A doua zi de Paști, la Schitul „Adormirea Maicii Domnului” din Petrila-Jieț

Luni, 2 mai 2016, în a doua zi de Paști, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit în biserica „Adormirea Maicii Domnului” a Schitului de la Groapa Seacă - Petrila Jieț, înconjurat fiind de către un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, le-a vorbit celor prezenți despre importanța deosebită a praznicului Învierii Domnului nostru Iisus Hristos pentru noi, biruința Mântuitorului de pe Cruce devenind fundamentul înnoirii noastre duhovnicești și al mântuirii sufletelor noastre.

De asemenea, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să rămână apropiați Bisericii lui Hristos, pentru ca jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos să lucreze în sufletele noastre și să putem deveni fii ai lui Dumnezeu după har.

La final, părintele Vasile Radu, duhovnicul schitului, a mulțumit Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, pentru bucuria de a sluji alături de obștea schitului Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și de a aduce binecuvântare credincioșilor din Valea Jiului în aceste luminate zile de praznic.

Sursa: episcopiadevei.ro

Citește despre: