- Părinte, de ce diavolului i se spune "stăpânitorul lumii ?" Chiar şi este într-adevăr?

Asta mai lipsea, să stăpânească diavolul lumea. Când Hristos a spus despre diavol "stăpânitorul acestei lumi" (In. 16, 11), n-a înţeles că este stăpân pe lume, ci că stăpâneşte deşertăciunea, minciuna. Vai nouă, să lase Dumnezeu pe diavol să stăpânească lumea! Insă cei ce îşi au inima lor dăruită celor deşarte, lumeşti, unii ca aceştia trăiesc sub stăpânirea "stăpânitorului acestui veac" (Efes. 6,12). Adică diavolul stăpâneşte peste deşertăciune, peste "lume". Ce înseamna "lume"? Nu înseamnă podoabă, împodobirea deşartă? Aşadar cine e stăpânit de deşertăciune este sub ocupaţia diavolului. Inima robită de lumea deşartă păstrează şi sufletul atrofiat, şi mintea întunecată. Atunci, deşi se vede cineva că este om, dar în esenţă este avorton duhovnicesc. Gândul îmi spune că cel mai mare duşman al sufletului nostru, mai mare chiar decât diavolul este duhul lumesc, pentru că ne atrage în chip dulce şi în cele din urmă ne amărăşte veşnic. În timp ce de vom vedea pe diavolul însuşi ne va apuca frica şi vom fi nevoiţi să scăpăm la Dumnezeu, dobândind astfel raiul. În epoca noastră, multa "lume" - duh lumesc - a intrat în lume şi această "lume" o va distruge. Oamenii şi-au băgat înlauntrul lor "lumea" şi au alungat de acolo pe Hristos.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, vol. I - Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003)