Duminica Floriilor, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti

Patriarhia Română

Duminica Floriilor, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti

În data de 24 aprilie 2016, Biserica Ortodoxă sărbătorește Intrarea Domnului în Ierusalim, sărbătoare care mai este cunoscută şi ca „Duminica Floriilor”. În această zi, la Catedrala Patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.

În cuvântul Său, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre adevărurile pe care textul evanghelic ni le prezintă. Patriarhul României a explicat celor prezenţi că intrarea în Ierusalim a Mântuitorului Iisus Hristos este şi „o prevestire a intrării Lui prin Înviere în Ierusalimul ceresc, în Împărăţia luminii, iubiri şi bucuriei Preasfintei Treimi pentru a ne pregăti nouă, celor ce credem în El, un loc în Ierusalimul ceresc, cel fără de sfârşit”.

„Această Evanghelie ne arată că cinstirea pe care Maria, sora lui Lazăr şi sora Martei din Betania, o face Mântuitorului Iisus Hristos  este o prevestire a îngropării Lui şi un gest de recunoştinţă de mulţumire pentru că Iisus l-a înviat din morţi pe prietenul său Lazăr din Betania. În al doilea rând Evanghelia ne arată că intrarea în Ierusalim a Mântuitorului Iisus Hristos era o biruinţă asupra morţii lui Lazăr pe care l-a înviat a patra zi după moartea sa.  În al treilea rând, aceasta intrare în Ierusalim a Mântuitorului Iisus Hristos este şi o prevestire a pătimirilor Sale, a trecerii Sale prin suferinţă şi moarte şi a biruinţei Sale asupra morţii prin propria Sa Înviere din morţi. (…) În al patrulea rând, această intrare în Ierusalimul pământesc a Mântuitorului Iisus Hristos este o prevestire a intrării Lui prin Înviere în Ierusalimul ceresc, în Împărăţia luminii, iubiri şi bucuriei Preasfintei Treimi pentru a ne pregăti nouă, celor ce credem în El, un loc în Ierusalimul ceresc, cel fără de sfârşit. Ierusalimul ceresc trebuie înţeles ca fiind Împărăţia de lumină neînserată a Preasfintei Treimi”, a spus Preafericirea Sa.

Patriarhul României a spus credincioşilor prezenţi că mirul de mare preţ pe care Maria, sora lui Lazăr, l-a turnat pe picioarele Mântuitorului şi apoi le-a şters cu părul capului ei reprezintă o prefigurare a tuturor darurilor de mare preţ ca dar de mulţumire pe care credincioşii le aduc lui Dumnezeu.

Totodată, Preafericirea Sa a arătat că Biserica a înţeles valoarea şi semnificaţia liturgică a acestui mir de mare preţ prin pregătirea Sfântului şi Marelui Mir care se foloseşte la sfinţirea lăcaşurilor de cult, a Antimiselor, dar şi la Taina Mirungerii.

„Acest mir de mare preţ numit Sfântul şi Marele Mir este format din multe mirodenii sau aromate scumpe şi el se foloseşte atunci când se sfinţeşte o biserică tocmai pentru sfinţirea mesei Sfântului Altar care simbolizează mormântul Mântuitorului Iisus Hristos; pentru sfinţirea antimiselor care simbolizează punerea în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos şi pentru ungerea celor care s-au botezat, deci pentru Taina Mirungerii. De ce? Pentru că prin Botez noi ne îngropăm împreună cu Hristos, murim păcatului şi înviem împreună cu Hristos la o viaţă sfântă. De aceea, cei botezaţi, îndată după Botez, sunt unşi cu acest Sfânt şi Mare Mir ca semn al părtăşiei lor cu Hristos şi ca semn al darurilor Duhului Sfânt pe care le primesc spre creştere duhovnicească atunci când sunt botezaţi. Aşadar, am învăţat de la Maria, sora lui Lazăr, să cinstim pe Mântuitorul Iisus Hristos şi să dăm un înţeles duhovnicesc pentru viaţa Bisericii mirului de mare preţ care a devenit Sfântul şi Marele Mir al Bisericii”, a subliniat Preafericirea Sa.

„Cel mai mare şi scump mir este sufletul curăţit şi sfinţit al omului credincios, de aceea Hristos Domnul se bucură de toate darurile pe care noi le aducem în Biserică, dar mai ales se bucură când Biserica este plină de oameni credincioşi care se roagă, postesc, se spovedesc, se împărtăşesc, fac milostenie şi îşi curăţesc sufletul de păcate şi dobândesc mireasma Duhului Sfânt prin împărtăşirea cu Sfintele Taine. De aceea, mireasma Duhului Sfânt prezentă în om este cel mai mare şi scump mir pe care îl iubeşte Hristos, Unsul Domnului, Mirul cel Sfânt al Lui Dumnezeu Tatăl care S-a dăruit nouă pentru sfinţirea noastră”, a mai spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

În cadrul Sfintei Liturghii s-a citit pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan, capitolul al XII-lea, versetele de la 1 la 18, care prezintă Ungerea Mântuitorului Iisus Hristos în Betania, dar și Intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: