Duminica Ortodoxiei, la Catedrala Mitropolitană din Craiova
La Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, câteva sute de credincioşi au participat în Duminica Ortodoxiei la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
Mitropolitul Olteniei a subliniat în cuvântul de învățătură că fiecare săptămână din Postul Mare reprezintă tot atâtea trepte duhovniceşti pe drumul către marele praznic al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu sărbătorim astăzi prima duminică din Postul Sfintelor Paşti închinată Ortodoxiei, sau dreptei credinţe. Suntem într-o perioadă de pregătire, de curăţire sufletească şi trupească prin care încercăm să ne apropiem mai mult de Bunul Dumnezeu. Fiecare săptămână pe care o parcurgem până la Sfânta Înviere a Mântuitorului Iisus Hristos reprezintă o nouă treaptă a acestui urcuş duhovnicesc şi bine este ca săptămânal să încercăm o evaluare, o analiză a vieţii noastre, a ceea ce am reuşit să facem, ce ne lipseşte şi ce ar trebui concret să mai împlinim. O cercetare prin raportare la poruncile lui Dumnezeu, la învăţăturile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii noastre. Căci tot ceea ce făptuim în această perioadă se circumscrie pregătirii pentru întâmpinarea marelui praznic al Învierii Domnului”, a subliniat Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu.
Sursa: mitropoliaolteniei.ro