Duminica Ortodoxiei în Serbia
În Biserica Ortodoxă a Serbiei există tradiţii de veacuri cu privire la sărbătoarea Duminicii Ortodoxiei.
Procesiuni cu icoane ţinute în mâini de credincioşi, rugăciuni şi litanii festive, pomenirea celor adormiţi, toate acestea sunt câteva dintre elementele de unicitate ale acestei sărbători a ortodoxiei.
La Mănăstirea Decani din Kosovo, Duminica Ortodoxiei a fost celebrată solemn. După Sfânta Liturghie, a urmat procesiunea cu icoanele fundamentale ale credinţei ortodoxe în jurul mănăstirii. A fost citit solemn Synodicon-ul Ortodoxiei, adică Declaraţia sinodală din 843 A.D. când s-a proclamat definitiv ortodoxia sfintelor icoane. La acestă mănăstire oprimată de autorităţile kosovare, sentimentul persecuţiei s-a împletit cu speranţa învierii, în imnele cântate de seminariştii din Prizren.
În Zadar, Episcopul Fotie de Dalmaţia a slujit Sfânta Liturghie, iar apoi preoţii, călugării şi credincioşii participanţi au împărţit o masă a iubirii frăţeşti oferită de parohia Sf. Ilie.
La Niş, cetatea de baştină a Sfântului Împărat Constantin cel Mare, Episcopul Iovan de Niş a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din oraş. După Liturghie a urmat o procesiune cu icoane şi cruci, cu prapuri şi cu Sfânta Evanghelie prin tot oraşul, unde sute de credincioşi au aşteptat cu flori în mâini sosirea procesiunii. La poarta Bisericii s-a citit solemn Synodicon-ul Ortodoxiei din 843 şi ierarhul locului a ţinut o predică.
Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: www.spc.rs