Duminica triumfului ortodoxiei sărbătorită la Bruxelles
Duminică, 1 martie, în Catedrala ortodoxă greacă „Sf. Arhangheli” din Bruxelles, creștinii ortodocși de toate naționalitățile din Belgia au sărbătorit Duminica Ortodoxiei, moment în care Biserica a comemorat victoria asupra iconoclasmului și a altor erezii.
Mitropolitul Belgiei, Înaltpreasfinţitul Athenagoras (din partea Patriarhiei ecumenice de Constantinopol) a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori, printre care s-au aflat Arhiepiscopul Simon de Bruxelles și de Belgia din partea Patriarhiei Moscovei și Episcopul Dositei reprezentând Patriarhia Georgiei, alături de 17 preoți și 6 diaconi din cadrul Bisericilor din Constantinopol, Rusia, Serbia, România, Bulgaria și Georgia.
Printre credincioșii prezenți în număr mare în catedrală s-au aflat și ambasadori și alți diplomați din țările cu tradiție ortodoxă acreditați la Bruxelles, precum și reprezentanți militari din aceste țări. Slujba festivă s-a oficiat în limbile greacă, slavonă, franceză, olandeză, română și georgiană, cu participarea unui cor mixt (român și georgian).