Duminica Vindecării orbului din naștere – la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava
„Ceea ce auzim, să ascultăm și să nu treacă pe lângă urechile noastre. Să ascultăm rugăciunea preotului, să ascultăm cântarea, să ascultăm predica, să ascultăm durerea sau bucuria aproapelui nostru și să le punem la inimă, căci prin toate acestea ne vorbește Dumnezeu! Dacă în fața unei persoane foarte importante pentru noi suntem extrem de atenți ca nu cumva să ne scape ceva din ceea ce ne spune, în fața lui Dumnezeu cu atât mai mult! Dumnezeu ne ascultă în măsura în care și noi ascultăm. Dumnezeu ne iartă în măsura în care și noi iertăm. Să nu ne amăgim că ar fi altfel!”
Obștea monahală și credincioșii prezenți la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, au primit cu multă bucurie binecuvântarea arhierească în Duminica a VI-a după Paști, numită și Duminica Vindecării orbului din naștere, 29 mai 2022. În mijlocul lor s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe un podium special amenajat în incinta așezământului monahal, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte slujitori ai mănăstirii, precum și clerici din cadrul Centrului Eparhial, între care arhimandritul Paraschiv Dabija, vicar-administrativ.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corala mixtă „Sfântul Ioan cel Nou”, dirijată de părintele Ionuț Lucian Tablan Popescu.
Cuvântul de învățătură cu privire la relatarea Sfântului Ioan Evanghelistul despre modul în care Mântuitorul Iisus Hristos tămăduiește în chip minunat un orb din naștere a fost rostit de arhimandritul Valerian Radu. Marele eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale le-a vorbit celor prezenți despre întunecarea sufletului, despre timpul limitat pe care îl avem pentru a căuta și descoperi Lumina, precum și despre ascultare ca virtute. „Evanghelia de astăzi ne îndeamnă să reținem trei aspecte. În primul rând, să reținem că orbirea minții, a inimii, a voinței și a conștiinței este mult mai grea și mai vrednică de plâns decât orbirea ochilor trupești. (…) Înțelegem întunecarea și robirea sufletului cu tot felul de păcate, căci păcatul atrage întunericul iadului și alungă lumina raiului. (…) În al doilea rând, să reținem că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze, adică vine sfârșitul la fiecare dintre noi, vine întunericul inevitabil al morții, când nu mai putem lucra. De aceea este foarte important să le lucrăm pe toate cât timp încă este ziuă. (…) În cel de-al treilea rând, astăzi învățăm că e nevoie să ascultăm. (…) Ceea ce auzim, să ascultăm și să nu treacă pe lângă urechile noastre. Să ascultăm rugăciunea preotului, să ascultăm cântarea, să ascultăm predica, să ascultăm durerea sau bucuria aproapelui nostru și să le punem la inimă, căci prin toate acestea ne vorbește Dumnezeu! Dacă în fața unei persoane foarte importante pentru noi suntem extrem de atenți ca nu cumva să ne scape ceva din ceea ce ne spune, în fața lui Dumnezeu cu atât mai mult! Dumnezeu ne ascultă în măsura în care și noi ascultăm. Dumnezeu ne iartă în măsura în care și noi iertăm. Să nu ne amăgim că ar fi altfel!”
În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a citit rugăciuni de dezlegare şi pentru sănătate. Ierarhul i-a invitat pe cei prezenți la sărbătoarea închinată Marelui Mucenic Ioan cel Nou, menționând faptul că după Liturghia arhierească din ziua hramului, 2 iunie 2022, vor fi răsplătiți cei care în ultimul timp s-au ostenit în slujba Neamului Românesc și a Bisericii. Printre cei care vor fi premiați se numără membri ai Lotului Olimpic al Federației Române de Canotaj, precum doamna Elisabeta Lipă, multiplă campioană olimpică și Președinte al Federației. De asemenea, elevii merituoși ai Olimpiadei Naționale de Religie, precum și profesorii îndrumători, alături de alți binefăcători, vor primi distincții în cadrul evenimentului.
La final, arhimandritul Serafim Grigoraș, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” a prezentat programul evenimentelor care vor avea loc în perioada 1-3 iunie 2022.
Sărbătoarea hramului va debuta miercuri, 1 iunie, cu scoaterea în procesiune a sfintelor moaște din Biserica „Sfântul Gheorghe”, înconjurarea locașului de cult și depunerea acestora, spre închinare, în baldachinul special amenajat lângă Paraclisul Anastasie Crimca din incinta Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”.
În seara aceleiași zile, începând cu ora 20:00 va fi săvârșită slujba Privegherii, care va continua cu Sfânta Liturghie.
Manifestările prilejuite de hramul mănăstirii vor continua joi, 2 iunie, cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie arhierească, oficiată pe scena amenajată în curtea mănăstirii.
Un moment deosebit va fi reprezentat de ceremonia de deschidere a expoziției de fotografie „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – o istorie în imagini de patrimoniu mondial”, în incinta ansamblului monastic.
Seara se va încheia cu vizionarea filmului documentar conceput special pentru acest eveniment, „Viața Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava”, o producție Trinitas TV.
Vineri, 3 iunie, începând cu ora 10:00, va avea loc vernisajul expoziției de fotografie „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – o istorie în imagini de patrimoniu mondial”, care va avea loc la Muzeul Național al Bucovinei.
Credincioșii sunt așteptați pentru a se închina la racla cinstitelor moaște ale sfântului făcător de minuni și grabnic ajutător. Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou ocrotește neîncetat Țara Moldovei, alături de Sfânta Cuvioasă Parascheva, și le este aproape tuturor celor care îi cer ajutorul, oferindu-le sprijin și mângâiere.
Sărbătoarea cinstirii Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava face parte din seria de manifestări aniversare dedicate Anului Jubileu – Moștenirea Mușatină – credință, cultură, istorie, închinat cinstirii „memoriei acelora care, în vremuri uneori mai puțin prielnice, au înălțat monumente cu o valoare culturală inestimabilă, recunoscută pe plan național și internațional”. Amintim faptul că acestea au loc cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de Suceava”, ctitoria lui Bogdan al III-lea Voievod și a lui Ștefăniță Voievod, a 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Duminica Tuturor Sfinților” – Părhăuți, ctitoria boierului Gavril Trotușan, și a 400 de ani de la sfințirea Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Solca, ctitoria lui Ștefan Tomșa al II-lea Voievod.