Duminica a XXX-a după Rusalii în Episcopia Devei și Hunedoarei

Episcopia Devei şi Hunedoarei

Duminica a XXX-a după Rusalii în Episcopia Devei și Hunedoarei

Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit duminică, 29 noiembrie 2015, Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Deva.

Duminică, 29 noiembrie 2015, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a slujit la Catedrala episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi. La momentul potrivit din timpul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit hirotonia întru diacon a tânărului teolog Alin Vasile Goga, cel care va sluji în treapta diaconiei la Catedrala Episcopală din Deva.

Cu acest prilej, Preasfinţia Sa le-a vorbit credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie despre imensa responsabilitate ce atârnă pe umerii slujitorilor lui Dumnezeu, ei fiind răspunzători de sufletele credincioșilor încredințați lor spre păstorire. De asemenea, ierarhul hunedorean l-a îndemnat pe tânărul slujitor în treapta diaconiei să aibă slujire curată și rodnică în activitatea pastorală, misionară, culturală și educațională pe care o va întreprinde în Episcopia Devei și Hunedoarei.

Sursa: http://episcopiadevei.ro/index.php/2015/11/29/duminica-a-xxx-a-dupa-rusalii-in-episcopia-devei-si-hunedoarei/

Citește despre: