Se spune adesea că români care trăiesc în străinătate nu pot duce viața duhovnicească din România. Și legătura cu Biserica, se spune, nu poate să fie ca cea de acasă, nu ar avea cum să fie așa. Se poate ca această observație să fi fost într-un anumit timp corectă. Din fericire, lucrurile s-au schimbat în bine, și noi, cei de aici din Germania nu putem decât să mulțumim Domnului pentru sporul de zi cu zi, în ceea de privește viața în credință și apropierea de Sfânta Biserică Strămoșească.

Concret, mă gândesc la ceea ce se întâmplă cu mine, fiind în străinătate, locuind la Freiburg în Germania. Aici românii și-au organizat, deja de mulți ani, o parohie românească, care sub îndrumarea părintelui Mircea Tudorache crește, se dezvoltă și devine fundamentul prin care ne clădim o viață în credință si rugăciune, așa cum suntem noi obișnuiți de acasă.

Ziua de 18 martie a fost o zi eveniment, o zi pe care noi românii ortodocși din Freiburg nu o vom uita niciodată. Ne-am aflat în sâmbăta de dinaintea Duminicii a treia din Postul Sfintelor Paști, a Sfintei Cruci. Noi, credincioșii români ortodocși ai parohiilor din Freiburg,Ulm, Ravensburg, Augsburg, Sigmaringen, Lansberg și Kempten, am trăit imensa bucurie duhovnicească de a pleca într-un pelerinaj la Mânăstirea Wiblingen de la lângă Ulm. Aici, călugării benedictini păstrează încă din anul 1093 câteva fragmente din lemnul Sfintei Cruci. Părticelele din Sfânta Cruce au fost integrate într-o cruce puțin mai mare, de o sfințenie și o frumusețe deosebită. Și trebuie să ne gândim că aceste părticele stau de mai bine de două milenii mărturie Învierii Domnului Nostru Iisus Hristos.      

Datorită prestigiului pe care Biserica Ortodoxă Română, prin parohiile ei din Germania, și l-a câștigat în această țară, ne-a fost permis să mergem în pelerinaj la Wiblingen pentru a ne închina și ruga în fața Sfintei Cruci, care a fost scoasă special pentru noi. Ne arătăm recunoscători părintelui Sebastian Suciu de la parohia din Ulm și părintelui Alexandru Roșu de la parohia din Ravensburg, care au mijlocit pentru noi, prin frumoasa lor activitate ecumenică, această șansă unică de a ne închina și ruga în fața fragmentelor din Sfânta Cruce.  A fost un eveniment deosebit, un privilegiu de care ne-am bucurat, și o excepție. Sfânta Cruce de la Wiblingen nu este niciodată expusă unui public larg, așa ca într-un muzeu. De regulă, ea este păstrată cu credință și sfințenie în interiorul lăcașului sfânt. Am plecat de la Freiburg 105 credincioși, cu două autobuze, cu doi șoferi români, Doru și Viorel, membrii ai parohiei noastre. Noi am folosit călătoria până la Ulm pentru a spune o rugăciune, a sta de vorbă și a ne cunoaște mai bine. Este un mare câștig sufletesc că ne-am apropiat între noi, ne-am adâncit prietenia, am depănat amintiri din țară și am pus la cale planuri de viitor.

Am intrat în impunătoarea bazilică a mânăstirii Wiblingen unde ne-am întâlnit cu ceilalți credincioși ortodocși români, veniți din mai multe parohii, împreună cu preoții lor. Am fost cu siguranță mai mult de 500 de persoane. S-a citit  Acatistul Sfintei Cruci și fiecare dintre noi s-a închinat la relicvele sfinte. Toți am fost impresionați de credința care se vedea pe fața fiecărui pelerin, de sfințenia locului și de șansa noastră de a ne putea închina acolo.

În numele Parohiei din Freiburg, mulțumim părintelui Mircea Tudorache pentru organizarea perfectă a călătoriei la Ulm. „Oricine voiește să vină după mine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie”, stă scris la Marcu 8, 34. Acest pelerinaj ne-a permis să înțelegem cuvintele sfinte și să simțim, chiar și fiind departe de casă, puterea mângâietoare a Domnului nostru Iisus Hristos.