Dumnezeu nu aşteaptă de la mine ce nu am. Dumnezeu n-are nevoie de dragostea noastră. El este Dragoste. Şi El răspândește şi împărtășește iubire. Dumnezeu aşteaptă să primim iubirea Lui. Atât. Iar darul meu către El este răspunsul meu la iubirea Sa. Dar El nu are nevoie de darul meu. Altfel, aş crede că e la fel de supărăcios ca mine şi că trebuie îmbunat cu ceva. Nu acesta e Duhul.

Cum să ceară Dumnezeu de la mine ce nu am şi cum sa cer eu de la celălalt ce nu are? Din aceste pretenţii provin toate crimele. Noi suntem într-o lipsă totală şi Dumnezeu vrea să ne dea, să ne umple şi nu dăruieşte din lipsă, ci dintr-un prea-plin.

Am nevoie să descopăr şi să cred că Dumnezeu este iubire şi că vrea mântuirea mea, bucuria şi fericirea mea, şi să trăiesc şi eu prin şi in iubire. Prin această credinţă îmi voi vindeca şi corecta mintea care gândește psihologic: „Merit? Nu merit?”.

Iubirea lui Dumnezeu  este absolută şi se dăruieşte gratuit, nu se dă pe merite. Partea noastră este să ne învrednicim, să ne hărnicim ca s-o putem primi şi trăi.

(Monahia Siluana Vlad, Uimiri, rostiri, pecetluiri, Ed. Doxologia, Iași, 2012, pp. 35-36)