Diavolul ne războieşte cu o sălbăticie fără seamăn şi ne pizmuieşte mântuirea, împresurând-o din toate părţile. Suntem datori, de aceea, a priveghea şi a fi cu luare aminte şi a ne păzi de loviturile lui, ce pot veni de pretutindeni. De va afla un cât de mic prilej, îşi va găti sieşi o intrare cât mai încăpătoare şi, pe nesimţite, îşi va strecura în noi toată puterea.

Dacă ne preocupăm de propria noastră mântuire, nu-i vom îngădui să înainteze nici până la cele mai neînsemnate lucruri, ca să le păzim, astfel, pe cele mai însemnate.

Ar fi un lucru de neînţeles ca el să arate un zel atât de mare, străduindu-se să ne piardă sufletul, iar noi să nu dovedim nici măcar atâta grijă luptând pentru propria noastră mântuire, cât zelul său de-a ne pierde.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Diavolul și magia, culegere de texte patristice și traducerea lor în neogreacă de Ieromonah Benedict Aghioritul, traducere din neogreacă de Zenaida Anamaria Luca, Editura Agaton, Făgăraș, 2012, p. 53)