„Chiar în moartea omului e implicată viitoarea lui înviere prin Hristos. Căci nu putea lăsa Dumnezeu această operă minunată a Lui, creată după chipul Lui din iubire, să se piardă. Numai dacă am fi emanaţii ale naturii oarbe ne-am pierde definitiv. Crearea noastră de Dumnezeu din nimic e singura care implică în ea readucerea noastră din moarte la viaţă. Căci iubirea lui Dumnezeu arătată în crearea noastră nu se poate lăsa biruită. Ea a mers până a ne scăpa de moarte în Fiul Său făcut om, prin ceea ce a cinstit deplin chipul Său. Dacă ar fi lăsat Dumnezeu să piară definitiv chipul Său, aceasta ar fi însemnat o luare în râs a Lui însuşi. Făcând pe om după chipul Său, Dumnezeu a arătat o supremă iubire faţă de om, dar şi o angajare a Lui în păstrarea acestui chip al Său.”

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 28 la Sfântul Chiril al Alexandriei, Scrieri, partea a doua, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992)