Ne e frică să pierdem amărâtul nostru de confort psihic şi fizic, ţinându-ne astfel "cu dinţii" de suferinţa de care ne tot plângem şi care, de nu s-ar milostivi Dumnezeu, s-ar transforma în acea scrâşnire a dinţilor care ne-ar mai rămâne după ce am refuza Darul Lui până în sfârşit!

Ne e frică să nu pierdem ce avem şi ce părem a fi, refuzând să credem că tocmai aceste averi şi păreri ne despart de Bucuria la care suntem chemaţi...

Dar ce minune că Dumnezeu a pus în noi durerea care ne strigă mereu şi mereu pe Cale şi nu ne lasă să ne ratăm devenirea!

(Monahia Siluana Vlad, Gânduri de încredinţare, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, p. 17)