„Ecrane mici” pentru copiii din zonele rurale defavorizate: Studenții Colegiului „Sfântul Nicolae” strâng fonduri pentru educație

13 Noiembrie 2020 13:52 Flavius Popa Arhiepiscopia Iaşilor

Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași, în parteneriat cu Clinica GSM, Jassyro și RubikHub, desfășoară în această perioadă campania „Ecrane mici pentru Visuri Mari”. Membrii CSN își propun ca în aceste zile să adune fonduri și dispozitive digitale pentru două parohii din Arhiepiscopia Iașilor. 

Din cauza contextului medical, autoritățile au declarat la începutul lunii că sunt necesare măsuri mai ferme pentru a controla situația epidemiologică, iar din 9 noiembrie, școala din România a trecut din nou în mediul online. Având în vedere situația cu care se confruntă unele comunități defavorizate, membrii Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași, dimpreună cu Clinica GSM, cafeneaua Jassyro și RubikHub, au inițiat campania „Ecrane mici pentru Visuri Mari”. Studenții își propun să adune fonduri și să achiziționeze 80 de dispozitive pentru a susține la școală elevii fără posibilități.

„Proiectul a luat naștere în cadrul Comisiei Misionare, din dorința de adaptare a activităților de voluntariat la acest context medical foarte imprevizibil. Dacă până acum observam nevoile copiilor care merg la școală cu încălțămintea fraților mai mari, și am încercat să îi ajutăm prin intermediul proiectului «Cutia cu papucei pentru Ei», tabloul a devenit și mai trist pentru că școala online necesită resurse greu de achiziționat pentru toate familiile. Noi ne-am propus să ajutăm elevii defavorizați din parohiile Silișcani, județul Botoșani și Ruginoasa, județul Iași, cu 80 de tablete, telefoane, laptopuri sau calculatoare, pentru a susține elevii din sistemul educațional online. Cei care vor să ne sprijine în această campanie ne pot ajuta atât financiar, cât și prin donarea unor device-uri noi sau în stare bună de funcționare. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru provocarea pe care ne-a oferit-o, căci ne-a pregătit ceva mult mai bun, ajutându-ne să întâlnim oameni binevoitori și implicați, care ne-au făcut să credem tot mai mult în reușita acțiunii noastre. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute, ca prin voi, să-i ajutăm și noi pe alții”, ne-a declarat Stelian Scurtu, voluntar CSN.

Cei care vor să susțină acest demers pot apela la numerele de telefon 0754 797 851 (Cristian), 0756 310 754 (Șerban) sau 0762 497 584 (Alex). Totodată, donațiile pot fi transferate în contul Asociației „MIRA” RO07 BRDE 240 SV62 3562 72400 (cu mențiunea „Ecrane mici pentru Visuri Mari”) sau în urnele speciale pregătite în locațiile partenere (Clinica GSM, Jassyro și RubikHub Piatra Neamț).

De la același autor

Ultimele din categorie