Thomas Edison a eșuat de 98 de ori până a inventat becul electric. El spunea: „Nu mă descurajez, deoarece fiecare încercare greșită mă aruncă cu încă un pas înainte.”

Mulți oameni se gândesc la inteligență ca la ceva static. Ei cred că mărimea creierului dă acel nivel al istețimei care determină în mare măsură cât de bine te vei descurca la școală și în viață.

În cultura noastră, elevii și studenții sunt copleșiți de ideea că inteligența e ceva fix, dinainte stabilit, iar testele IQ sunt cele care măsoară cât de deștepți sunt. Uneori, chiar părinții și profesorii bine intenționați pot încuraja acest punct de vedere.

Astrofizicianului Neil deGrasse Tyson n-a fost niciodată de acord cu această opinie. „Eu nu folosesc aproape deloc cuvântul inteligență. Mă gândesc la oameni ca la niște persoane care au dorința de a învăța sau din contră, resping studiul”,  spune Tyson, directorul Planetariului Hayden din New York.

Ești inteligent dacă știi și să treci peste insuccese

Mai important decât a fi inteligent e  să reușești să treci peste insuccese, adoptând o viziune flexibilă în ceea ce privește studiul și învățarea. În ultimii 25 de ani, cercetătorii din științele sociale au descoperit cum reușesc oamenii de succes să-și depășească nereușitele: adoptând,  încă de la o vârstă o vârstă fragedă  o atitudine corectă față de învățare.

Într-un studiu, Carol Dweck, psiholog la Stanford  a dat o serie de puzzle-uri unor copii de 10 ani. Primele opt probleme cereau o gândire calculată, atentă, dar niciuna nu a fost prea exigentă. Totuși, următoarele patru erau mult prea dificile de rezolvat pentru oricine la acea vârstă, mai ales în timpul alocat acelei sarcini. Toți copiii au rezolvat primele opt exerciții și păreau că se bucură de acest lucru. Dar totul s-a schimbat cu al doilea set, care părea imposibil. Reacțiile au fost foarte diferite. Un grup de elevi au spus:„Nu pot rezolva aceste probleme, nu sunt destul de intelligent”. Ei și-au pierdut puterile în fața unui posibil eșec. Copiii din celălalt grup au avut o abordare total diferită. Ei își spuneau în permanență că ar putea rezolva aceste probleme dificile dacă ar depune mai mult efort.

Caută noi strategii, mai degrabă decât să renunți

Carol Dweck și alți psihologi au atribuit etichete acestor două tipuri de elevi. Cei din primul grup au fost numiți „neajutorați” pentru că își creionează în minte ideea că ei, pur și simplu, nu pot rezolva acele probleme. Nu încearcă ceva nou de teama că un posibil eșec le va compromite imaginea de sine, ei fiind cosiderați de ceilalți „copii isteți”.

Spre deosebire de aceștia, cei din al doilea grup au fost catalogați ca având o concepție de dezvoltare a cunoașterii. Ei cred despre ei că pot să-și extindă și să-și amplifice abilitățile dacă încearcă, iar dacă nu reușesc din prima, caută noi strategii, mai degrabă decât să renunțe.

Sunt acești elevi doar mai deștepți decât colegii lor „neajutorați”? Carol Dweck spune că nu, constatând aproximativ aceleași abilități naturale la copiii din cele două grupuri. În plus, uneori, „neajutorații” demonstrau puteri native mai mari decât ceilalți.

Cercetătorii au mai descoperit că acei copii care primesc laude de genul „cât de deștept ești!”, fără a fi făcut ceva deosebit vor dezvolta prejudecăți cu privire la inteligență, mai degrabă decât aceia care primesc aprecieri pentru eforturile lor.

Teoriile despre inteligență nu valorează nimic în „vremurile bune”

Așa cum au remarcat cercetărorii, teoriile despre inteligență nu valorează nimic atunci când „vemurile sunt bune”. O mentalitate centrată pe dezvoltare poate fi învățată, iar când se acumulează eșecuri, cei care cred că își pot îmbunătăți abilitățile de bază, sunt mult mai capabili de a rezista furtunii.

În zona dedicată comentariilor a ziarului Wall Street Journal un cititor apreciază: „Trebuie să le arătăm copiilor cum să-și analizeze rezultatele și cum să se ridice, spre a încerca din nou, fiindcă aproape niciodată nu obținem lucrurile așa cum am vrea de prima dată. Nu este vorba doar de a munci mai din greu, nici doar de a munci mai inteligent, ci de ambele.”

Alt cititor își amintește că în liceu, viața sa a luat o cotitură neașteptată în urma unei simple discuții care i-a schimbat atitudinea. „Un coleg mi-a mărturisit că notele sale se datorau exclusiv faptului  că își aloca mai mult timp pentru studiu. El era unul dintre  mai buni din clasă; eu, din contră. În perioada următoare am încercat să-mi fac mai mult timp pentru  studiu și astfel notele mele s-au îmbunătățit vizibil. Aveam mai multă încredere în capacitatea mea de a gândi, indiferent de problema cu care m-aș fi confruntat, dacă îmi dădeam singur destul timp pentru acest lucru. Am scris aceste rânduri pentru a-i mulțumi colegului meu – devenit astăzi un excelent profesor de matematică și filosofie la un colegiu”, a menționat acesta.

Entuziasmul și perseverența te conduc spre reușită

Se pare că mulți oameni au mințit și mint în legătură cu cât de mult studiază. Ei vor ca alții să creadă despre ei că sunt atât de străluciți  încât „au” totul fără  efort. Fac acest lucru pentru a-i intimida și a-i impresiona pe ceilalți. „Adesea îi auzeam pe mulți dintre colegii mei spunându-mi că «abia reușesc să citească la toate», însă obțineau note bune de fiecare dată. Când i-am spus unui coleg că am recitit un capitol de fizică pentru că doream să-l înțeleg mai bine, el a susținut că sunt înceată și că în mod normal e suficient să-l fi citit doar o dată pentru a-l fi înțeles. Însă, un al coleg, care era considerat un geniu în clasă, mi-a mărturisit că citește capitolul de trei ori și rezolvă fiecare problemă de două ori, doar pentru a fi sigur că a înțeles materialul”, scrie un alt cititor al Wall Street Journal.

Succesul vine perseverând.  „Când cineva eșuează, căderea sa nu este cu adevărat un eșec dacă persoana respectivă nu învață din experiență (care cere reflecție, onestitate cu tine însuți și acceptarea responsabilității). Când nu reușești ceva și nu înveți din asta, te simți rău și simți că-ți pierzi puterile. Uimitor este că te poți antrena singur pentru a adopta un tip de învățare doar știind că acest lucru este posibil”, scrie alt cititor.

Tot în zona comentariilor, un fost profesor universitar de informatică scrie că cel mai mare respect îl are pentru  curiozitatea nativă, disciplina intelectuală și caracterul, și mai puțin pentru talent sau  IQ. Studenții  care au  succes în domeniul său, academic și profesional, sunt cei entuziaști și perseverenți. Acesta consider că inteligența nativă ajută, dar are o importanță secundară.

Într-una din predicile sale, vrednicul de pomenire Î.P.S. Bartolomeu Anania afirma: „A porni la un drum înseamnă a avea o țintă, ceea ce denotă existența unui scop. De cele mai multe ori, între tine și țintă se interpun unul sau mai multe obstacole, numărul acesta depinzând de distanța dintre punctul de pornire și cel la care vrei să ajungi. Orice obstacol e un punct de poticnire. Dacă el e masiv, înalt, puternic, te poate descuraja. Știți care e cheia succesului? Să faci din el un obstacol transparent, adică să vezi prin el sau pe deasupra lui ceea ce e dincolo. Niciodată nu trebuie să te sperii de dificultatea drumului, ci s-o depășești, păstrându-ți privirea spre ținta finală, deoarece la capătul fiecărei încercări se înscrie o victorie.”

(Sursă de documentare: online.wsj.com)