Ediţia de Transilvania a „Ziarului Lumina“ a împlinit un an
Sâmbătă, 09 aprilie, s-a împlinit un an de la apariţia primei ediţii de Transilvania a ziarului Lumina.
Organizarea redacţiei de la Sibiu a început din 25 martie 2010, iar primul număr a ieşit de sub tipar în doar două săptămâni, pe 9 aprilie, când am sărbătorit Vinerea Izvorului Tămăduirii din Săptămâna Luminată. Atunci, primul număr al ziarului a fost oferit miilor de pelerini care au participat la hramul "Izvorul Tămăduirii" al Mănăstirii "Sfinţii Brâncoveni" de la Sâmbăta de Sus.
Proiectul anunţat de Patriarhia Română privind înfiinţarea unor ediţii regionale a beneficiat de sprijinul Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu al Ardealului şi al ierarhilor din eparhiile transilvănene astfel încât eparhiile din această zonă a României să aibă un mijloc de informare mai eficient şi mai prompt. Organizarea redacţiei locale la Sibiu s-a realizat cu ajutorul oferit de Arhiepiscopia Sibiului prin departamentele sale.
Ediţia regională a publicat, în peste 300 de apariţii zilnice, materiale jurnalistice care reflectă viaţa parohiilor din Mitropolia Ardealului şi Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, activitatea preoţilor şi a ierarhilor, activitatea culturală, academică, precum şi cea social-filantropică a eparhiilor, aspecte din viaţa monahală. Redactorii de la Sibiu au fost prezenţi la cele mai importante evenimente din viaţa religioasă din zona Transilvaniei şi a Banatului, la care a participat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, aceste evenimente fiind reflectate în ediţia naţională a "Ziarului Lumina", dar şi pe Agenţia de presă Basilica a Patriarhiei Române.
Ediţia regională a "Ziarului Lumina" nu ar fi cunoscut această frumoasă dezvoltare fără atenta purtare de grijă, fără implicarea directă şi fără sprijinul neobosit al ierarhilor din eparhiile transilvănene, care au transmis, şi cu această ocazie, mesaje de felicitare.
sursa: ziarullumina.ro