Ediţia a II-a a festivalului internaţional de folclor „Tradiţii Belinţene”
Duminică 10 iulie 2011, Parohia ortodoxă română Belinţ a îmbrăcat straiele de sărbătoare ale înaintaşilor cu prilejul celei de a doua ediţii a Festivalului Internaţional de Folclor „ Tradiţii Belinţene” organizat de către Primăria Belinţ.
Sărbătoarea a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de către parintele consilier Sorin Lungoci , delegat al centrului Eparhial Timişoara, alături de cei doi slujitori ai parohiei Daniel Otescu şi Mircea Crişciu. A participat şi părintele Constantin Târziu, de la parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavril şi Rafail” din Paris, fiu al Belinţului care, deşi plecat pe alte meleaguri, a ştiut să păstreze cu drag şi cu multă sfinţenie icoana luminasă a înaintaşilor noştri.
După Sfânta Liturghie şi după parastasul oficiat întru pomenirea mamei părintelui Târziu, de la a cărei adormire întru Domnul s-au împlinit 2 ani, invitaţii au mers la şcoala din localitate, unde a avut loc dezvelirea şi binecuvântare bustului profesorului, folcloristului şi compozitorului Sabin V Drăgoi, care a contribuit la îmbogăţirea folcloristicii româneşti, prin realizarea volumului de referinţă intitulat „Monografia muzicală a comunei Belinţ”.
Totodată, a avut loc şi lansarea cărţii „Muzicieni din Banat” a domnului profesor Constantin Tufan Stan. Apoi cele 9 formaţii participante, şase din ţară, două din Serbia şi una din Franţa, au pornit într-o paradă a portului popular de la şcoală şi până la scena amenanjată pe platoul din faţă Bisericii.
Deschiderea oficială a festivalului fost făcută de către domnul primar Laza Florin, ]n prezenţa Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a dl. Vasile Timiş, ministru secretar de stat precum şi a unui numeros auditoriu format din credincioşi belinţeni dar şi invitaţi din
localităţile învecinate.
În cuvântul rostit cu acest prilej, Ierarhul a transmis tuturor celor prezenţi binecuvântarea şi felicitările Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel şi ale Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae, pentru organizarea celei de a II-a ediţii a festivalului „ Tradiţii belinţene”.
În cadrul evenimentelor, dragostea şi purtarea de grijă a părintelui Constantin Târziu în organizarea festivalului şi promovarea adevăratelor valori ale tradiţiei populare româneşti peste hotare, fost răsplătită prin conferirea, de către Consiliul Local Belinţ, a titlului de „Cetăţean de onoare”.
sursa: mitropolia-banatului.ro