Editura Doxologia, la simpozionul închinat părintelui Dimitrie Bejan

Arhiepiscopia Iaşilor

Editura Doxologia, la simpozionul închinat părintelui Dimitrie Bejan

Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei va fi prezentă joi, 24 octombrie 2013, de la ora 11:00 la Simpozionul "Părintele Dimitrie Bejan, model de mărturisire a credinţei pentru lumea contemporană", ediţia a VI-a.

Cu această ocazie, Editura Doxologia va aduce din nou în atenţia participanţilor la simpozion patru lucrări semnate de părintele Dimitrie Bejan: "Simple povestiri", "Cugetări morale despre viaţa de zi cu zi",  "Oranki - Amintiri din captivitate" şi "Hotarul cu cetăţi". "Datoria noastră este aceea de a insista asupra prezentării acestor cărţi. Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă «Andrei Şaguna» din Sibiu, a făcut un demers prin intermediul căruia a insistat ca lucrările părintelui Dimitrie Bejan să facă parte din bibliografia obligatorie în seminariile şi şcolile teologice din ţara noastră. Lucrările părintelui Dimitrie Bejan sunt valoroase atât prin încărcătura lor testimonială, cât şi prin valoarea lor literară deosebită", a spus Cătălin Jeckel, directorul Editurii Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Amintim că Simpozionul "Părintele Dimitrie Bejan, model de mărturisire a credinţei pentru lumea contemporană", ediţia a VI-a, este organizat de Protopopiatul Hârlău şi de parohia "Sfântul Vasile cel Mare" din Hârlău, gazda evenimentului.

Citește despre: