Semnificaţia jurământului de la absolvirea Facultăţii de Teologie

9 Iulie 2013 00:25 Tudorel Rusu Educaţie

Depunerea jurământului de credinţă în cadrul Sfintei Liturghii pentru proaspeţii studenţi licenţiaţi în Teologie este o practică apărută chiar de la structurarea studiilor teologice la nivel universitar. Despre semnificaţia acestui jurământ şi despre ceea ce presupune el pentru un absolvent de Teologie ne-a spus câteva cuvinte arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Părinte consilier, de ce este nevoie de un jurământ de credinţă la finalizarea studiilor teologice?

În trecut, studenţii facultăţilor de Medicină, de Drept etc. erau invitaţi ca, la sfârşitul studiului ciclului de licenţă, să depună un jurământ, care astăzi se mai păstrează în spaţiul laic doar la Facultatea de Medicină. Odată cu structurarea studiilor teologice la nivel universitar, şi la facultăţile de Teologie s-a simţit nevoia unui astfel de jurământ, aceasta dintr-o raţiune simplă: studentul teolog era invitat ca la sfârşitul studiilor, într-un mod solemn, să-şi asume tot ceea ce a învăţat, şi, asumându-şi, să meargă în lume şi să vestească cuvântul dumnezeiesc. Era o formă de responsabilizare în plus faţă de tot ceea ce se întâmplase până atunci în facultate. Întrucât întâlnirea cu societatea şi cu comunitatea de multe ori este pusă sub semnul ritualului, ca în cazul celor care intră în serviciul statului, putem spune acelaşi lucru şi despre studentul teolog, care, din momentul depunerii jurământului, nu mai este o persoană obişnuită, ci una care a fost iniţiată în tainele cunoaşterii lui Dumnezeu şi care îşi asumă responsabilitatea faţă de ceea ce a învăţat. Altminteri, se poate întâmpla un lucru de care Domnul ne-a avertizat, când ne-a spus să nu dăm mărgăritarele înaintea porcilor. Această disciplină şi responsabilitate a Bisericii faţă de cuvintele sfinte care sunt împărtăşite studenţilor teologi se manifestă şi prin acest jurământ, şi cred că este nevoie de el întrucât reprezintă o dovadă în plus de conştientizare a faptului că aceşti tineri au primit un set de învăţături sfinte care trebuie mărturisite, asumate cu credinţă în Dumnezeu şi practicate într-un mod care să aducă cinste Bisericii. Forma aceasta de punere ritualică în contact cu responsabilitatea dată de cuvântul lui Dumnezeu îi ajută pe studenţii teologi să conştientizeze că nu sunt studenţi obişnuiţi şi că ceea ce au primit la Facultatea de Teologie este ceva sfânt şi deosebit şi, ca atare, trebuie să se comporte având în braţele, în inimile şi în minţile lor, acest depozit sacru al învăţăturii noastre creştine.

Acest jurământ nu vine în contradicţie cu Sfânta Scriptură şi cu învăţătura Sfinţilor Părinţi, unde manifestările de acest gen sunt interzise?

Sunt mai multe feluri de a jura. Sfânta Scriptură, pe lângă interzicerea jurământului în unele cazuri, spune şi „Faceţi făgăduinţe Domnului şi le împliniţi“, şi nu de puţine ori vedem în vieţile Sfinţilor Părinţi cum aceştia afirmă cuvintele „Să-mi ajute Dumnezeu să fac lucrul acesta“,  iar Dumnezeu îi ajută. Practic, acest jurământ este o formă prin care noi cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru a ne păstra tari în credinţa noastră. Părinţii osândesc un alt fel de jurământ, anume acela care izvorăşte din necesitatea unei verificări a adevărului. Or, această formă de făgăduinţă pe care o propunem studentului teolog este dintr-o cu totul altă categorie. Domnul spune „Să nu vă juraţi nici pe cer, nici pe pământ“ şi „Ceea ce este da, să fie da“, dar acestea se referă la relaţiile dintre oameni, care nu trebuie să fie mincinoşi unii cu alţii. Jurământul studenţilor teologi este înaintea Atotştiutorului şi Atotputernicului Dumnezeu, la fel cum se întâmplă şi la slujba Cununiei, când cei doi miri îşi jură credinţă veşnică. Tot aşa, Sfântul Apostol Pavel a depus făgăduinţa nazariatului înaintea lui Dumnezeu.  Altceva este atunci când îmi propun şi făgăduiesc înaintea lui Dumnezeu că, având ajutorul harului Său, voi face ceva bineplăcut Lui, şi altceva este să folosesc cuvântul lui Dumnezeu în deşert, pentru a-mi rezolva micile mele neînţelegeri sau afaceri lumeşti.

În jurământul absolvenţilor teologi, se regăsesc, pe lângă referirile la păstrarea învăţăturii Sfinţilor Apostoli şi Sfinţilor Părinţi, menţiuni despre păstrarea învăţăturii de credinţă predată de profesorii facultăţii, cât şi cele despre păstrarea şi apărarea bunului nume al instituţiei academice teologice. Nu sunt puţin forţate lucrurile aici?

Biserica, prin acordarea binecuvântării, atât profesorilor de la Facultatea de Teologie, cât şi studenţilor teologi, îşi asumă responsabilitatea pentru ceea ce se predă şi ceea ce se învaţă în acest spaţiu academic. Aceasta înseamnă că nici un profesor nu are voie să predea la Facultatea de Teologie păreri personale, ci doar ceea ce învaţă Sfânta Biserică. Din momentul în care un profesor vine cu o părere personală asupra unei dimensiuni despre care Biserica s-a exprimat şi are un punct de vedere ferm, atunci acel profesor se află în afara unei relaţii vii cu cuvântul lui Dumnezeu, care „rămâne în veac“, după cum ne mărturiseşte Sfânta Scriptură. În acest caz, este de datoria ierarhului să ia atitudine şi să păstreze nealterată învăţătura de credinţă, atât în instituţiile de învăţământ teologic, cât şi în lăcaşurile de cult aflate sub păstorirea sa. Oricum, în momentul depunerii jurământului, studentul teolog îşi asumă învăţătura de credinţă a Bisericii, ce a fost sistematizată şi explicată de profesori, şi nu părerile personale ale acestora.

Citește alte articole despre: semnificație, jurământ, teologi

De la același autor

Ultimele din categorie