Enciclopedia plantelor pentru trup şi suflet

Prezentare de carte

Enciclopedia plantelor pentru trup şi suflet

Atlasul Flora medicinală a României, apărut la Editura Doxologia, este o enciclopedie a plantelor medicinale din ţara noastră. În lucrare sunt descrise peste 200 de specii de plante, în ordinea alfabetică a denumirilor populare, dar fiecare cu denumire ştiinţifică.

Profesorul universitar doctor Constantin Milică, alături de colaboratoarele domniei sale, Camelia Nicoleta Roman şi Daniela Troia, încearcă prin această lucrare să înlesnească cunoaşterea plantelor medicinale şi aromatice care cresc pe teritoriul României, prin planşele colorate, în imagini de ansamblu şi de detaliu, precum şi prin textele care descriu caracterele morfologice ale plantelor, zonele naturale de răspândire şi organele vegetale utilizabile.

În lucrare sunt descrise peste 200 de specii de plante, în ordinea alfabetică a denumirilor populare, dar fiecare cu denumire ştiinţifică. Dintre acestea, unele sunt plante de pe alte meleaguri ale Globului, fiind doar cultivate la noi în ţară şi având valoare medicinală ridicată prin principiile active conţinute.

Atlasul are la bază numeroase studii, determinări şi analize chimico-farmaceutice ce au conturat pentru fiecare plantă proprietăţile terapeutice şi acţiunile specifice în prevenirea şi combaterea multor boli la om şi animale. De o importanţă deosebită sunt datele concrete asupra conţinutului în substanţe bioactive care intră în interacţiune cu factorii declanşatori ai diferitelor maladii.

Volumul este scris într-un limbaj accesibil şi se adresează tuturor celor interesaţi de sănătatea proprie şi a celor din jur. Nu excludem nici interesul iubitorilor de natură, al turiştilor şi al excursioniştilor pe meleagurile noastre, admiratori şi culegători de plante, atraşi de frumuseţea florilor, de parfumul plăcut degajat în jur şi de însuşirile terapeutice binecunoscute.

Un interes deosebit îl reprezintă tehnologiile de recoltare, transport, pregătirea şi uscarea materiei prime şi păstrarea materialului uscat. De asemenea important este şi faptul că se prezintă modul de utilizare a plantelor medicinale sub formă de: infuzii, decoct, macerat, tincturi, vinuri medicinale, cidru, siropuri, pudre, comprimate, uleiuri şi oţeturi medicinale, cataplasme, băi cu plante medicinale, inhalaţii, gargarisme.

Conducător de doctorat, profesor consultant al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“, Constantin Milică a publicat 1.050 de lucrări din care 32 de cărţi, tratate, monografii, 4 cursuri universitare de fiziologie, caiete de lucrări practice de fiziologie, 252 de  lucrări ştiinţifice, 207 în limba română, 35 în limbi străine, 10 lucrări apărute în străinătate. În Cuvântul înainte, autorul susţine „ideea revenirii la frumoasa acţiune, din secolul trecut, de colectare şi valorificare a marii bogăţii pe care o reprezintă flora medicinală din covorul policolor de pe întinsul teritoriu al ţării. Sănătatea poporului român va avea foarte mult de câştigat atunci când interesul pentru cultivarea, colectarea şi prelucrarea plantelor medicinale se va extinde în tot mai multe familii, în şcoli şi universităţi, în biserici şi mănăstiri, în colective şi asociaţii“.

Un aspect deloc de neglijat îl constituie cunoaşterea deplină a plantelor, deoarece unele dintre acestea sunt otrăvitoare şi pot fi utilizate necorespunzător, provocând intoxicaţii grave.

De asemenea, unele specii medicinale din România sunt plante rare, fiind notate în Cartea Roşie a plantelor vasculare, şi din acest motiv trebuie ocrotite cu predilecţie.

Lucrarea se remarcă prin caracterul ei practic şi vă invităm să o citiţi pentru a cunoaşte cât mai multe detalii despre plantele existente în covorul vegetal, urmărind posibilităţile de a le utiliza în alimentaţie, industrie, apicultură, dendrologie, cosmetică şi în prevenirea şi tămăduirea multor boli fizice şi psihice.