Cel intervievat, părintele Constantin Necula, este unul dintre cei mai cunoscuți preoți și teologi români contemporani. Profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, fost decan interimar și prodecan al acesteia, director al Centrului de cercetare Teologică din cadrul acestei facultăți, consilier pe misiune, pastorală și imagine al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Sibiului.

Pentru bogata activitate desfășurată, a primit multe distincții culturale și bisericești. Activitatea părintelui subsumează 83 de volume de autor unic, apărute la edituri de prestigiu din țară și străinătate, 45 de volume colective, 13 cărți de autor, sau coautorate traduse în limbi străine, 42 de volume coordonate sau editate, 5 volume de traduceri în limba română din patristică și din literatura de specialitate, 148 studii în volume colective și în volume de conferințe.

Realizatorul celor trei interviuri ale volumului este protosinghelul Maxim (Iuliu-Marius) Morariu, doctor în teologie al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma. Începând cu anul 2022 este ecleziarhul Catedralei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint-Hubert (Quebec) a Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei. A publicat, editat, coordonat sau tradus peste 34 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate.

Cartea, prefațată de renumitul părinte profesor univ. dr. Theodor Damian, teolog, poet și eseist român stabilit la New York, S.U.A., membru al Uniunii Scriitorilor din România, conține convorbirile ce au avut au loc având interlocutorii stând cu fața spre Înviere și antrenând privirile cititorilor în aceeași direcție.

Părintele Constantin Necula precizează că rugăciune și Învierea sunt lentilele prin care putem vedea lumea în condițiile ei normale. Învierea, spune părintele, reprezintă alternativa ultimă a noastră, în viețuirea de aici. Ea produce o schimbare a ontologiei și a condiției umane. 

În cele 124 de pagini ale cărții, descoperim că Învierea generează creșterea omului duhovnicesc din noi, că icoana este chipul prin care Dumnezeu vine spre noi, aflăm despre rolul mănăstirilor în viața satului şi a națiunii. Unde este mănăstirea „izbucnește o înverzire de duh”, „se transformă oamenii în livezi înflorite”, spune inspirat poetic, dar şi real părintele.

În primul interviu, „Rugăciune și Înviere”, aflăm despre implicarea părintelui Constantin Necula în situația tragică din Ucraina, cauzată de război, cu fapta lucrul și prin cuvânt, călătorind, strângând ajutoare, organizând opere de caritate, mângâind sufletește, evidențiind generozitatea românilor şi dragostea lor de aproapele pusă în lucrare, deci despre omenie și puterea faptei bune.

Același tip de implicare amplă, concretă, semnificativă și substanțială o aflăm din partea părintelui profesor și în problema sănătății, a grijii față de bătrâni și copii, faţă de cei ce au nevoie de astfel de intervenții în situații de criză, implicare şi intervenții pe ambele planuri, fizic și spiritual, din al doilea interviu, intitulat „Senectutea – pridvor al Împărăției cerurilor”. Găsim referințe la frumusețea bătrânilor, ieri și azi, la sufletul copiilor, la nevoia educării lor, dar și a părinților lor, în spiritul valorilor creștine, azi, în epoca digitală, unde pericolele devierilor pândesc la tot pasul. 

Ultimul interviu, „Sănătatea ca semn al Învierii”, are ca țintă întărirea credinței în Iisus Hristos, ca izvor al bunăstării omului: „O lume care nu aleargă pe lângă Hristos, ci aleargă la Hristos, cu Hristos, în Hristos, e semn de sănătate. De sănătate morală în primul rând, apoi de sănătate fizică”.

Teolog-poet cu solidă educație și de largă inspirație, părintele Constantin Necula răspunde cu sentințe, care nu doar îi deschide mintea și sufletul cititorului, ci îl îndeamnă la meditație: „Să rămânem oameni este cea mai ieftină poziționare a noastră în raport cu marea bogăție pe care ne-a dat-o Dumnezeu”; „Hristos S-a făcut om pentru ca omului să nu-i lipsească omul de lângă el”; „Rugăciunea este mâna mamei, învierea este mâna copilului”; „Bătrânii, stâlp de lemn la intrarea în Poarta Raiului”; „Pentru mine, fiecare om în vârstă este o posibilitate de a-i spune tatei: te iubesc”; „Nouă ne bate inima ca o liturghie”; „Oamenii să-și vadă de înviere mai mult decât de moarte”.

Gustul plăcut al bucuriei lecturii acestui volum, dincolo de naturalețea conversației, simplitatea, lipsa de prețiozitate în răspunsurile oferite și metafora inspirată degajă o anumită căldură sufletească, lăsându-l pe lector într-un fel de mirare continuă.