Episcopia Dacia Felix – A început Tabăra Bucuriei, ediția a II-a

Episcopia Dacia Felix (Serbia)

Episcopia Dacia Felix – A început Tabăra Bucuriei, ediția a II-a

În perioada 19-21 august 2024, în stațiunea Moneasa, județul Arad, se desfășoară ediția a II-a a Taberei Bucuriei. Evenimentul este organizat de Episcopia Daciei Felix, în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului și Consiliul Județean Arad și are ca beneficiari 50 de copii și tineri din Episcopia Daciei Felix. De asemenea, ediția din acest an a Taberei Bucuriei se remarcă și prin faptul că adună mai mulți voluntari și formatori din țară (Iași, București, Arad, Timișoara), pentru aceștia evenimentul constituind și un important schimb de experiență.

Luni, 19 august 2024, prima zi de tabără, a început cu Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului și de Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, la Schitul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Moneasa. La Sfânta Liturghie au participat Preacuvioși și Preacucernici Părinți din administrația eparhială a Arhiepiscopiei Aradului și Episcopiei Daciei Felix, tinerii participanți, formatori și voluntari.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la finalul Sfintei Liturghii, Preacucernicul Părinte Arhidiacon Bogdan Gheorghe Noghiu, inspector eparhial în cadrul centrului eparhial al Arhiepiscopiei Aradului a primit din partea Preasfințitului Părinte Ieronim Ordinul patriarhal „Sfântul Ioan Gură de Aur”, în semn de apreciere și mulțumire pentru tot sprijinul acordat proiectelor educaționale și filantropice ale Eparhiei Daciei Felix.

Potrivit programului, Sfânta Liturghie este urmată de masa de prânz și, după amiază, de mai multe ateliere de lucru cu tinerii prezenți.


 
Citește despre: