Episcopia Italiei a organizat Festivalul Bucuriei
Episcopia Ortodoxă Române a Italiei a organizat în perioada 4-5 iunie "Festivalul Bucuriei", la Cavoretto-Torino.
Deschiderea Festivalului a avut loc sâmbătă, 4 iunie 2011, săvârşindu-se mai întâi Sfânta Liturghie de către P.S. Siluan Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei şi de către un sobor de preoţi şi diaconi (pr. protopop Lucian Rosu, pr. Gabriel Burcescu- parohia „Înălţarea Sfintei Cruci”-Torino 2, pr. Vasile Timis - parohia din Ciriè si ierodiaconul Marcu- consilier economic al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei şi diacon Vasile Istina de la parohia „Înălţarea Sfintei Cruci”-Torino 2), în cadrul căreia PS Siluan a hirotonit întru diacon pe Daniel Valentin Ilie şi întru citeţ pe tânărul teolog Iustin Androne, iar apoi a rostit un cuvânt de învăţătură dând binecuvântarea sa pentru începutul activităţilor cultural-artistice ale programului stabilit.
Frumusetea acestui festival s-a evidenţiat şi prin varietatea reprezentaţiilor (cântece, poezii, muzică religioasă, patriotică, folclorică, vocal-instrumentală, dansuri populare, prezentare de costume tradiţionale româneşti, scenete cu un caracter religios-educativ) oferite de către grupurile de copii şi tineri sosite din diferite parohii ortodoxe româneşti de pe teritoriul Italiei: Milano-Como, Ivrea, Piacenza, Milano-Monza, Parohia Sf. Parascheva - Torino I (corul „Cântăm Domnului”), Ansamblul „Dor” din Torino, Parohia Sf. Cruce – Torino II (corul „Anghelos” şi tinerii de la grupul Nepsis), Ciriè, Chieri. O participare deosebită a fost cea a unui grup de tinere din România, care venind din zona Sibiului, au prezentat un recital tradiţional de cântece populare.
După încheierea programului artistic, PSSiluan a luat parte la o serată duhovnicească, răspunzând tinerilor participanţi la întrebări felurite privitoare la dezvoltarea vieţii morale în cadrul unei societăţi tot mai ignorante faţă de adevăratele valori care îl pot conduce pe om spre împlinirea menirii sale în lume, asa cum i-a fost lăsată de Dumnezeu. După acest moment, Preasfintia sa a oficiat în capela locaţiei amintite, într-un cadru solemn, slujba Pavecernitei mici la care au fost prezenţi toţi invitaţii.
A doua zi a festivalului, Duminică 5 iunie 2011, a început, de asemenea, cu săvârşirea Sfintei Liturghii. Preasfintitul părinte Siluan s-a adresat în cuvântul său de învăţătură tuturor celor prezenţi, menţionând că Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic (Niceea, 325) este un prilej potrivit pentru a conştientiza atât pe copii cât şi pe părinţii lor asupra responsabilităţii pe care o poartă fiecare în societate. Înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi (pr. protopop Lucian Rosu, pr. Nicolae Goreanu din Biserica Ortodoxă din Moldova – Eparhia Cahul şi Comrat, ierodiacon Marcu şi diacon Vasile Istina), Preasfinţia sa a dat Episcopiei Ortodoxe din Italia doi slujitori noi, hirotonind un diacon (Iustin Androne-”Înălţarea Sfintei Cruci”- Torino 2) şi hirotesind un ipodiacon (Laurentiu Nacu - Milano-Monza).
În partea a doua a acestei zile a continuat programul artistic în care au încântat prin poezie, cântece si scenete religioase grupurile de copii de la Bolognia şi parohia „Sfânta Parascheva”-Torino 1.
Pe parcursul celor două zile de festival toţi cei prezenţi cu diferite reprezentaţii au primit din partea P. S. Siluan diplome de participare şi apreciere.
Pentru toţi organizatorii PS Siluan a avut doar cuvinte de felicitare şi de multumire, acestea fiind materializate prin diplome de apreciere şi participare.
Prezenţa a peste 400 de participanţi este grăitoare în a transmite tuturor dragostea românilor din Italia pentru adevăr şi credinţă în Dumnezeu.