Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului

Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

    • Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului
      Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

      Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

    • Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului
      Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

      Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

În Parohia Groșii Țibleșului au avut loc, în perioada 25-30 august 2015, mai multe evenimente cultural-religioase.

Comuna Groșii Țibleșului, județul Maramureș, a avut parte de mai multe evenimente cultural-religioase în perioada 25-30 august 2015, în cadrul Săptămânii dedicate zilelor Groșului și Hramului parohiei ortodoxe Sfântul Ierarh Nicolae din comuna Groșii Țibleșului.

Astfel, marți, 25 august 2015, la exact un an de la construirea și sfințirea Troiței de pe vârful Muntelui Țibleș, de la ora 12.00 a avut loc o Slujbă de Te-Deum și Slujba parastasului pentru toți eroii din Groșii Țibleșului, căzuți în cele două Războaie Mondiale. La acest popas duhovnicesc și ceas de rugăciune au fost prezente peste o sută de persoane, printre care amintim pe primarul Nicolae Burzo, părintele paroh Ioan Ropan Lungu, părintele protos. Gavriil Horț, duhovnicul Mănăstirii de la Piatra-Fântânele, părintele Puicar Ionuț din satul vecin, Suciu de Sus, părintele Vasile Pop, fiu al satului, slujitor în parohia ortodoxă română „Sfântul Efrem cel Nou”, Torrent, Spania. Răspunsurile la cele două slujbe au fost oferite de obștea de maici a Mănăstirii Piatra-Fântănele.

Sâmbătă, 29 august 2015, dimineața de la ora 09.00 s-a slujit Sfânta Liturghie în cadrul căreia s-au împărtășit un număr foarte mare de credincioși, iar în a doua parte a zilei au avut loc o serie de evenimente culturale de o importanță deosebită pentru locuitorii din Groșii Țibleșului. După primirea oficială a Preasfințitului Iustin Sigheteanul, care a avut loc la ora 16.45, tot alaiul a plecat pe jos până la Școala Gimnazială unde, după Cuvântul de deschidere al primarului Nicolae Burzo, Preasfințitul Iustin Sigheteanul împreună cu soborul de preoți prezent la eveniment au săvârșit Slujba de binecuvântare a bustului lui Ben Corlaciu, poet și prozator, cu rădăcini în satul Groșii Țibleșului, mama acestuia fiind din acest sat. În cadrul acestui moment, Preasfinția Sa a conferit Primarului Nicolae Burzo „Crucea Voievodală Maramureșană pentru mireni”. De la ora 18.00 lucrările acestui eveniment cultural însemnat s-au mutat în Sala mare a Căminului cultural din localitate, unde a avut loc lansarea a două cărți: Ben Corlaciu, Moarte lângă cer și Părintele Serafim Pașca, Drumul Crucii. De asemenea a avut loc și lansarea oficială a Gazetei de Groșii Țibleș, nr. 1/2015.

Iar duminică, 30 august, a fost ziua apogeului duhovnicesc pentru credincioșii din Groșii Țibleșului care au avut bucuria de a fi prezenți la hramul parohiei. Peste 1500 de credincioși din localitate dar și din alte sate dimprejur au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie săvârșită de un numeros sobor de aproape 20 de preoți și diaconi, majoritatea fii ai satului, slujitori în țară și străinătate. La finalul Sfintei Liturghii, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Macarie Motogna, Starețul Mănăstirii Rohia, a ținut un cuvânt de învățătură. 

După terminarea slujbei și a cuvântului de mulțumire al părintelui paroh Ioan Ropan Lungu a urmat o agapă frățească la care au participat toți cei prezenți.

Sursa: Biroul de Presă al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului

Citește despre: