Hramul Schitului „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Turț Băi

Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului

Hramul Schitului „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Turț Băi

    • Hramul Schitului „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Turț Băi
      Hramul Schitului „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Turț Băi

      Hramul Schitului „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Turț Băi

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a săvârşit Sfânta Liturghie, sâmbătă, 23 aprilie 2016, de sărbătoarea hramului, la Schitul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din Turţ Băi, Protopopiatul Oaş.

Peste 2.000 de credincioşi au venit în întâmpinarea Arhiereului, care a fost primit de protopopul Oaşului, părintele Mihai Feher, cu Sfânta Evanghelie. Sfânta Liturghie a fost oficiată în altarul de vară, situat într-o frumoasă poiană, în care va fi amplasată şi viitoarea biserică, a cărei construcţie se preconizează a fi începută chiar de anul acesta, după planurile cunoscutului arhitect Dorel Cordoş.

Din sobor au făcut parte 20 de preoţi şi diaconi, în frunte cu protopopul Oaşului, părintele Mihai Feher, cei doi preoţi din Turţ, Emil Silaghi şi Ioan Molnar, preoţi din parohiile protopopiatului şi invitaţi din alte parohii, diaconi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de teologi din Baia Mare.

În timpul Sfintei Liturghii, diaconul Gheorghe Mititel a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Homorodul de Sus, cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, Protopopiatul Carei, chiar de ziua sa onomastică. În rândul credincioşilor s-au aflat primarul Ioan Ciupac, deputatul Octavian Petric, fostul primar Ioan Belbe, care a avut ideea înfiinţării acestui schit, împreună cu un grup de credincioşi, ctitori şi binefăcători ai sfântului locaş.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul a vorbit credincioşilor despre viaţa creştină exemplară pe care Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, a dus-o, încă de mic copil, până în ultimele clipe ale vieţii sale, dându-şi viaţa în chip martiric pentru Iisus Hristos, în 23 aprilie, anul 303.

Sursa: radiorenasterea.ro

Citește despre: