Sfințirea bisericii Parohiei Măgherăuş din Baia Mare

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, alături de Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, au oficiat duminică, 17 iulie 2016, începând cu ora 8.30, slujba de târnosire a bisericii din Măgherăuş, Protopopiatul Baia Mare, oraşul Tăuţii Măgherăuş.

Peste 1.000 de credincioşi au sosit încă de dimineaţă pentru a se ruga împreună cu soborul de ierarhi, preoți și diaconi la slujba de sfințire a locașului de cult. Alături de hramul istoric „Adormirea Maicii Domnului”, biserica a primit, cu ocazia târnosirii, şi al doilea hram, „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”, anul 2016 fiind declarat şi „Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanu şi al tipografilor bisericeşti”, mai multe biserici din Eparhie primind acest hram.

Construirea bisericii din Măgherăuş este legată de prima parte a secolului al XIX-lea, de anul 1818, după cum arată o pisanie păstrată pe latura exterioară a zidului, când a pornit ridicarea din piatră a locaşului de cult. Abia în 1830 se ridică turnul şi bolta semicirculară.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de cei doi ierarhi pe o scenă amplasată în curtea bisericii. După citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învăţătură prin care a evidențiat învățăturile duhovnicești ce se desprind din Pericopa Evanghelică a zilei.

„Dacă e vorba să-i educăm pe copii şi pe tineri, cred că şi acest lucru esenţial ar trebui să-i învăţăm. Şi anume să-i învăţăm care sunt faptele milei creștin. Să ştiţi că toate au finalitate, iar în capătul lucrurilor, atunci când Domnul Iisus Hristos va reveni, ne va judeca pe toţi după faptele noastre. Şi criteriul judecăţii acesta este, pe care l-aţi auzit: «flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine». Acestea sunt faptele milei creştine (…) Exemplu absolut de milă creştină ni-l dă Sfânta Evanghelie ce s-a citit astăzi. Ca să devii copil al lui Dumnezeu, trebuie să pui în practică faptele milei creştine şi vei deveni fiul lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Iustin Sigheteanul a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei pentru efortul de veni în Eparhia Maramureşului şi Sătmarului.

Pentru merite deosebite din punct de vedere pastoral-misionar, edilitar gospodăresc şi social filantropic, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei l-a distins pe preotul paroh Ioan Alexandru Chânţa, la rugămintea Preasfințitului Iustin Sigheteanul, cu titlul de iconom stravrofor şi i-a înmânat „Crucea Arhiepiscopală” a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.

Binefăcătorii şi oficialităţile prezente au primit diplome de vrednicie din partea Presfințitului Iustin Sigheteanul.

Sursa: basilica.ro

Ultimele din categorie