În Episcopia Sălajului s-a finalizat proiectul „Biserica, tinerii și colindele”
Miercuri, 14 decembrie 2010, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Petroniu, sub coordonarea părintelui Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială, s-a finalizat proiectul „BISERICA, TINERII ȘI COLINDELE”, Ediția a IV-a, în Circumscripția catehetică Zalău.
În proiect au fost implicați 500 de copii de la Școlile din Municipiul Zalău, iar ca parteneri au fost Inspectoratul Școlar Județean prin doamna prof. Claudia Boha, inspector de specialitate, Consiliul local și Primăria municipiului Zalău.
Proiectul s-a derulat pe perioada lunilor noiembrie-decembrie 2011 și a avut ca scop cunoaşterea de către elevi şi tineri a învăţăturilor Bisericii, promovarea virtuţilor creştine, cultivarea comportamentului religios-moral, cunoașterea tradiţiilor religioase şi a colindelor, dar și felul în care Mântuitorul Iisus Hristos l-a împăcat pe om cu Dumnezeu.
Proiectul s-a finalizat la biserica „Sfântul Ștefan” din Zalău unde copiii și tinerii l-au colindat pe Preasfințitul Părinte Episcop Petroniu. La eveniment a fost prezent domnul Inspector Școlar General Ioan Abrudan, iar din partea Primăriei și a Consiliului Local al Municipiului Zalău, domnul Primar Radu Căpâlnășiu, doamna Vice-primar Daniela Coța și domnul administrator public al municipiului Zalău Radu Nistorescu.
La final Preasfințitul Părinte Episcop Petroniu a acordat „Diplome de excelență” doamnei Elena Fati, de la Grădina Botanică „Vasile Fati” din Jibou și doamnei prof. Claudia Boha, Inspector școlar de specialitate, pentru implicarea în proiectele catehetice desfășurate în cadrul Episcopiei Sălajului în 2011, „Anul omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii”.
Profesorilor implicați în proiect le-au fost oferite mici daruri și „Diplome de merit”, iar copiii au fost răsplătiți cu daruri oferite de către Preasfințitul Petroniu și de către partenerii din acest proiect.
sursa: episcopiasalajului.ro