De la ora 10, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la altarul de vară din cimitirul eroilor, ridicat în apropierea mormântului colectiv al martirilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența autorităților civile și militare, precum și a numeroșilor credincioși veniți să aducă prinos de rugăciune celor adormiți.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură în care a legat semnificația Duminicii Sfintei Cruci de pomenirea martirilor de la Ip, la 85 de ani de la masacrul din 14 septembrie 1940, subliniind chemarea la pocăință colectivă și la vindecarea rănilor istoriei prin așezarea lor la picioarele Crucii lui Hristos.

Preasfinția sa a subliniat că adevărata pocăință nu înseamnă a arăta cu degetul spre alții, ci a privi cu sinceritate spre sine și spre propriul neam:

E nevoie de pocăință colectivă și nu zic arătând cu degetul înspre ceilalți, ci înspre noi. Suntem chemați să facem pocăință pentru răutățile întâmplate în istorie, făcute de neamul nostru sau de cei străini de neamul nostru. Deodată trebuie să ne pocăim pentru răul care s-a întâmplat în acest pământ, pentru că numai în felul acesta Dumnezeu ne dă iertare la toți și așază asupra noastră harul, care înseamnă binecuvântare, înseamnă bucurie, înseamnă armonie între noi.

Ierarhul a atras atenția că memoria istoriei nu trebuie să devină izvor de ură, ci prilej de vindecare în fața Crucii: 

A perpetua o istorie doar de dragul urii nu dă rezultate. Însă amintirea unor fapte, pe care să le punem la picioarele Crucii, este de mare nevoie. Dacă nu vom aminti faptele, răul care s-a întâmplat atunci infectează lumea. Însă, în același timp, dacă amintind răul nu-l punem la picioarele Crucii și-l trăim doar ca frustrare și dorință de răzbunare, atunci răul se adaugă și nu se vindecă.

Amintind Masacrul de la Ip, din 14 septembrie 1940, Preasfinția Sa a chemat la iertare și așezarea rănilor în lumina Crucii:

Toată durerea și rana noastră și frustrarea și dorința de răzbunare le punem la picioarele Crucii și zicem Domnului: Doamne, Tu ești Cel care ai iertat neamul omenesc de la un capăt la altul și Te-ai răstignit pentru toți, indiferent de neam și de credință. Iartă-i pe cei care au greșit în noaptea aceea, iartă-i în inimile noastre, pentru ca să se sălășluiască pacea și armonia și, în același timp, dă-le, Doamne, și lor și nouă pocăință și nu ne lăsa lipsiți de binecuvântarea Ta.

El a arătat că Hristos se identifică mereu cu victimele și cu martirii:

Pentru a putea să participăm deplin la durerea care s-a întâmplat atunci și la rana colectivă care încă mai există, ne așezăm smeriți în fața Crucii Celui care a murit pentru întreaga lume, a fost miel nevinovat, și înțelegem și o lecție de viață: că tot timpul Hristos este de partea victimelor, Hristos este în mijlocul celor sacrificați, martirilor, pentru că El însuși a murit martirizat pe Cruce.

Totodată, a subliniat că iertarea și mântuirea sunt deschise tuturor:

Și, în același timp, mai înțelegem un lucru: că Hristos nu exclude pe nimeni de la mântuire, chiar și pe cei care greșesc mult, cu condiția să se așeze înaintea Crucii și să ceară iertare, și cerând iertare să așeze lucrurile în armonie, în așa fel încât o comunitate, indiferent de componența ei, să funcționeze bine, creștini ce suntem și unii, și alții, toți privind la același Dumnezeu.

Ca îndemn final, Preasfinția Sa a chemat la trăirea zilei cu post și rugăciune, ca formă de comuniune cu jertfa celor 157 de români nevinovați:

Ziua de 14 septembrie și, în mod deosebit, aici, la Ip, se trăiește și cu post. Se mănâncă de post astăzi, tocmai pentru că ne aducem aminte de jertfa Domnului Hristos, dar, în mod deosebit aici, ne aducem aminte de jertfa celor 157 de oameni nevinovați, care s-au asemănat Mielului lui Dumnezeu. Pentru ei ne rugăm ca Domnul să le facă parte de odihnă în Împărăția cerurilor. Pentru urmașii acestora ne rugăm lui Dumnezeu ca să le picure mângâiere și să le vindece rănile de nevindecat, iar pentru cei care au greșit Îi cerem lui Dumnezeu să le înmoaie inimile, în așa fel încât să trăiască cu pocăință tot ceea ce s-a întâmplat atunci.

Ceremonia comemorativă

După Sfânta Liturghie, de la ora 12:00, în cimitirul eroilor din Ip, ceremonia comemorativă a debutat cu intonarea Imnului Național și un moment de reculegere, urmate de slujba parastasului oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, la mormântul comun al martirilor. Momentul s-a încheiat cu depunerea de coroane și jerbe de flori din partea instituțiilor publice, formațiunilor politice, organizațiilor nonguvernamentale și a celor care au dorit să aducă un omagiu celor 157 de victime.

Manifestările au continuat la Monumentul Martirilor din centrul localității, unde au fost rostite alocuțiuni prin care reprezentanții autorităților centrale și locale au adus un omagiu victimelor masacrului. Mesaje au transmis: subprefectul județului Sălaj, domnul Dorin-Alexandru Pura, care a dat citire mesajului domnului Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților din România; primarul comunei Ip, domnul Béres Zoltán; președintele Consiliului Județean Sălaj, domnul Dinu Iancu-Sălăjanu; și prefectul județului Sălaj, domnul Cristian Claudiu Bîrsan.

Evenimentul s-a încheiat prin depunerea de coroane la Monumentul Eroilor, urmată de defilarea plutoanelor de militari, pompieri și jandarmi, în acordurile Fanfarei „Promenada” din Zalău.

Masacrul de la Ip

În noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, în localitatea Ip din județul Sălaj, a avut loc unul dintre cele mai dramatice episoade din nord-vestul Transilvaniei după Dictatul de la Viena (30 august 1940), când nordul Ardealului a fost cedat Ungariei horthyste. Pe fondul tensiunilor etnice și al instigărilor, trupele maghiare, sprijinite de localnici, au masacrat populația românească din sat, sub pretextul unei explozii accidentale a unui depozit de muniții, pusă pe seama românilor.

În doar câteva ore, 157 de români – bărbați, femei și copii – au fost uciși cu cruzime, unii chiar în propriile case, cu sprijinul unor civili maghiari din sat. Printre victime s-au aflat și prunci, inclusiv unul nenăscut. Puținii supraviețuitori, copii în mare parte, au lăsat mărturii cutremurătoare despre acea noapte.

Evenimentul s-a produs la doar cinci zile după masacrul de la Treznea și a rămas adânc întipărit în memoria colectivă a sălăjenilor ca una dintre cele mai cumplite tragedii din istoria Ardealului. Astăzi, în Ip există un monument al martirilor, iar în fiecare an, la 14 septembrie – de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci – are loc o slujbă de pomenire pentru cei uciși.