Episcopul Giurgiului își aniversează ziua de naștere

Episcopia Giurgiului

Episcopul Giurgiului își aniversează ziua de naștere

Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, își aniversează miercuri, 20 aprilie 2016, ziua de naștere.

Preasfinția Sa s-a născut la 20 aprilie 1969, în localitatea Scorțeni, județul Prahova. În anul 1990 intră în obștea Schitului Crasna. În anul 1991 este tuns în monahism, primind numele și binecuvântarea marelui ierarh al Milanului, Sfântul Ambrozie. Datorită dragostei pentru slujirea Sfântului Altar, tânărul monah este hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah în 1992. Preasfinția Sa urmează, între anii 1992-1996, cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București.

În anul 1996, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române de atunci, vrednicul de pomenire Părinte Patriarh Teoctist, îi încredințează ascultarea de stareț al schitului Darvari. Preasfinția Sa și-a continuat studiile, urmând cursurile de masterat ale aceleiași facultăți, la secția Doctrină și cultură. Lucrarea de dizertație Palamism și secularizare, redactată sub îndrumarea vrednicului de amintire Pr. Acad. Dumitru Popescu, a reprezentat un studiu de referință în cadrul cercetărilor palamite din țara noastră, cunoscând lumina tiparului în anul 2000.

Preasfinția Sa primește, în anul 1999, rangul de protosinghel, în același an fiind admis și la cursurile de doctorat ale Facultății de Teologie Ortodoxă din Salonic, cu un proiect despre problema uniației transilvănene. Munca de cercetare va fi încununată prin susținerea lucrării cu titlul Considerarea istorică a cauzelor și consecințelor unirii Bisericii Ortodoxe din Transilvania cu Biserica Romano-Catolică, sub îndrumarea științifică a Prof. Dr. Apostolos Glavinas, susținută pe 3 martie 2005.

Apreciind pregătirea sa teologică, bogata activitate pastoral-misionară și socială, ca și promptitudinea și stăruința în îndeplinirea ascultărilor încredințate, în ziua de 4 octombrie 2000, Sfântul Sinod, la propunerea vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist, l-a ales în funcția de episcop vicar patriarhal, cu titulatura Sinaitul, hirotonia având loc la data de 15 octombrie 2000.

În ziua de 8 februarie 2006, Preasfințitul Părinte Ambrozie Sinaitul a fost ales în demnitatea de Episcop al Giurgiului de către Colegiul Electoral Bisericesc, întrunit sub președinția vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist, și întronizat în ziua de 9 aprilie 2006 în Catedrala Episcopală Adormirea Maicii Domnului din Giurgiu.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: