Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor a slujit la Parohia „Sfântul Gheorghe” Leipzig
Sâmbăta trecută, 6 aprilie, românii din orașul german Leipzig au luat parte la Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, păstorită de protopopul Ioan Forga. De remarcat faptul că în acest district al landului Saxonia este consemnată prezența unei comunități românești încă din prima jumătate a secolului al 19-lea, fiind numit în 1852 primul paroh român, la cererea negustorilor români din Leipzig.
Zeci de credincioși din zona estică a Germaniei s-au adunat sâmbătă pentru a se întâlni în rugăciune la Sfânta Liturghie, oficiată de Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, PS Nichifor Botoșăneanul.
După săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii, clericii au oficiat slujba Parastasului pentru cei adormiți, iar la final, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt care i-a îndemnat pe credincioși să cultive adevărul, iubirea și rugăciunea:
Un gând dinspre Iași, un gând dinspre România, un gând despre săptămâna pe care o avem astăzi (Săptâmâna a III-a a Postului Mare n.r.). Suntem în Postul Paștelui, post în care suntem chemați să ne cunoaștem mai adânc și realist pe noi înșine. De aceea ne închinăm în biserică, de aceea ne adunăm unii cu alții, pentru că atunci când ne apropiem de Dumnezeu ne vedem altfel decât în mod obișnuit, cu grijile noastre, cu obișnuințele noastre, cu ritmul vieții de zi cu zi. Ne cunoaștem altfel pentru că ne cunoaștem așa cum Domnul a pus în noi să fim, în veșnicie. După cuvântul pe care l-am auzit acum, la slujba Parastasului, o cântare pe care a scris-o Sfântul Ioan Damaschin în secolul al VIII-lea, „Chipul slavei Tale celei negrăite sunt...”. Acest „chip al slavei” înseamnă să trăim în această lume cu curaj, cu curaj de a spune adevărul, de a iubi pe cei din jurul nostru, de a lucra sfințenia în viața noastră. Ne trebuie curaj pentru că nu este ușor. Orice lucrare a binelui are o împotrivire. […] Suntem chemați să cultivăm adevărul, iubirea și rugăciunea cu statornicie în viața noastră, nu doar atunci când ne vine, nu doar spontan, ci statornic și cu curaj, în ciuda împotrivirilor care ne vin.
La finalul slujbelor, Preasfințitul Părinte Nichifor le-a împărțit celor prezenți, în semn de binecuvântare, iconițe cu chipul Sfintei Cuvioase Parascheva, care includ și un fragment din veșmintele folosite la împodobirea sfintelor moaște.
Comunitatea românească, prezentă în Leipzig încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea
Parohia a fost înființată în anul 2003, însă prima prezență ortodoxă românească organizată în aceste locuri este înregistrată în analele istoriei ca fiind capela din Leipzig, care a existat din prima jumătate a secolului al XIX-lea și a fost creată pentru comunitatea de români din oraș, fiind întreținută mai ales de către negustorii români care participau des la târgurile din zonă.
În data de 5 august 1852, era numit în calitate de paroh părintele ieromonah Ghenadie Țeposu de către Mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei, la cererea negustorilor români. În scurt timp, românii au hotărât și construirea capelei românești la Leipzig, într-o clădire mai mare. Pictura capelei, aflată sub jurisdicția Mitropoliei Ungrovlahiei, a fost efectuată „în oleiu”, de către pictorul Souschen și a fost sfințită la 7 septembrie același an (1858), având hramul „Sfântul Gheorghe”. Aici au mai slujit arhimandriții Valerian Zamfirescu-Paladi și Partenie S. Clinceni. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea datorită faptului că negustorii români au început însă să nu mai caute târgurile din zonă, ca odinioară, a scăzut simțitor și numărul credincioși lor care frecventau capela, iar din cauza lipsurilor materiale și a faptului că subvenția venită din partea Ministerului Cultelor din România a fost sistată la 9 februarie 1881, capela se desființează.
În anul 2003, parohia din Leipzig își reîncepe activitatea prin numirea de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a părintelui Florin Lodroman în calitate de paroh, slujbele fiind săvârșite cu regularitate în fiecare duminică și săr bătoare, iar din data de 11 octombrie 2009, activitatea pastorală din Leipzig a fost continuată de noul paroh, părintele Ioan Forga. Parohia românească a folosit până în luna martie 2015 capela amenajată de către comunitatea ortodoxă greacă în sacristia Bisericii „Lutherkirche”, participând procentual la costurile de chirie și întreținere. În anii 2010-2011 la solicitarea credincioșilor din zonă și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim, au luat naștere prin implicarea și slujirea părintelui Ioan Forga, trei filii ale parohiei din Leipzig în orașele Chemnitz, Dresden, Jena – Weimar (cu slujire lunară regulată). În anii 2014-2015 aceste filii au fost transformate în parohii de sine stătătoare.
În anul 2021, prin implicarea părintelui paroh a început construirea, în cadrul complexului parohial, a unei grădinițe creștin-ortodoxe româno-germane, cu o capacitate totală de 102 locuri, aflată în proprietatea și administrarea exclusivă a Mitropoliei. Grădinița și-a început activitatea în luna mai 2023, sub conducerea directoarei Pia Maria Jeleva și a managerului Nico Rüdiger Lorenz.
În parohie sunt organizate conferințe cu invitați speciali din țară, concerte de muzică religioasă și colinde, diferite ateliere pentru copii, tabere și pelerinaje.