Strâmtă, spinoasă și grea este calea creștinului smerit, ea cere jertfă... cere lepădare de sine în numele iubirii de Dumnezeu și de aproapele, și în această cale îl întâmpină mereu ispite de la diavol. Este nevoie de o voință foarte puternică pentru a nu ceda smintelii, pentru a nu te teme de ispite, de lupta cu puterea cea rea.

Largă, netedă și ușoară e calea omului (nu-l voi numi pe acesta creștin) care trăiește după voia diavolului, care răspunde la chemarea patimilor sale și le împlinește nazurile. Pe dinafară, această cale este semănată cu trandafiri, însă... pentru cât timp?

Iată înaintea voastră un exemplu caracteristic: trufașul. Duhul rău i-a fost însoțitor nevăzut și l-a ajutat să ia din viață tot ce poate lua muritorul, toate lucrurile de care se poate sătura până la îmbuibare, alergând după o fericire himerică. Tinerețea, sănătatea, frumusețea, bogăția, onorurile și slava, succesele amețitoare, înzestrările, talentele – toate i le-a dat vicleanul însoțitor nevăzut, doar-doar va înrădăcina în el cea mai pierzătoare dintre patimi: trufia.

Omul, nepăsător, a mers cu mare viteză pe panta căii largi, desfătându-se de strălucirea amăgitoare a fericirii lumești, și s-a trezit, până să-și dea seama, pe marginea prăpastiei... A devenit de nesuferit pentru cei din jur, și aceștia au început să-l ocolească. Au încetat să mai manifeste interes pentru personalitatea lui, au încetat să-i mai admire aptitudinile, talentul, și el a început să-i urască pe toți. „Întunericul dinafară” îi cuprinde toată ființa, mintea i se întunecă și ajunge la nebunie. Scopul vieții a fost pierdut, nu mai rămâne decât o singură bucurie: încetarea chinurilor, uitarea de toate... Diavolul se bucură! Încă o victimă – nefericitul sinucigaș, care devine bun al lui pe veșnicie. Iată la ce sfârșit nefericit duce trufia.

(Cum să biruim mândria?, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2010, pp. 18-19)