Deseori auzim copiii spunându-şi, la nervi, „urâtule!”. E o etichetă pe care o aplică adversarului de joacă, pentru că l-a supărat ceva. De regulă, astfel de scene ne stârnesc un surâs, pentru că vedem inocenţa într-o altă formă, chiar şi plină de înciudarea copilărească.

Însă, nu acelaşi lucru se întâmplă atunci când observăm aplicarea etichetelor între oamenii maturi. Acestea se transformă în stigmat şi devin, în foarte multe cazuri, o grea povară. Cel împricinat nu mai scapă de eticheta care, de multe ori, îl doboară definitiv. Un om poate deveni „prost”, „mitocan”, „derbedeu” nu atât prin comportamentul care-l caracterizează, cât prin insistenţa cu care este etichetat. E ca în acel proverb care spune că, dacă doi sau trei oameni îţi zic că eşti beat, atunci te duci să dormi, chiar dacă nu ai pus gura pe vreun strop de băutură.

Aşadar, nu vorbim despre cel „prost”, „mitocan”, „derbedeu” definit prin comportamentul propriu – deși, din păcate, se găsesc mulţi care îşi merită pe deplin epitetele –, ci de cei supuşi unui nedrept tir de stigmatizare.

Etichetele se aplică nu doar omului, ci şi grupului social. Deseori auzim tipare de genul „nu te poţi apropia de doctori fără bani”, „preotul ia şi de pe cel viu şi de pe cel mort”, „politicienii sunt corupţi” etc. De fapt, nu este zonă de activitate care să scape de această povară a etichetei şi asta pentru că flecăreala de acest tip e un semn al limbii păcătoase.

Însă, mai grav mi se pare un fenomen nou, acut şi polarizant. Din ce în ce mai mult apar etichete de genul „homofob”, „antieuropean”, „medieval”, „intolerant” puse pe cei ce nu au o predispoziţie spre homosexualitate sau, mai bine zis, spre orientarea LGBT (Lesbian, Gay, Bisexual, Transsexual). Acest curent nu e specific nouă, românilor, ci mai degrabă vine peste noi din alte ţări. America şi Occidentul sunt deja într-o luptă mult mai accentuată pe această temă.

Subiectul în sine, al sexualităţii, este unul indecent. Aceasta este o problemă de intimitate, pe care nu trebuie să o afişăm ca la o paradă. Însă, în mod premeditat, se face din sexualitate „Regina balului”, se pedalează prea mult pe o componentă a existenţei umane, importantă, dar nu fundamentală. Până la urmă, cât loc ocupă sexualitatea într-o existenţă umană? Ce suntem noi, de fapt? Homos sexus sau Homo sapiens?...

Trebuie să precizez un lucru: nu doresc a arunca, prin acest articol, cu pietre în cei de orientare LGBT. Este opţiunea lor, este modul lor de a-şi manifesta sexualitatea. De unde, aşadar, războiul? De unde eticheta? De ce un heterosexual este homofob? De ce se simt cei din zona LGBT victimizaţi?

Acestea şi încă multe alte întrebări mă duc cu gândul la un principiul fundamental din dreptul roman, acel al lui „alterum non laedere” („a nu vătăma pe altul”). Problema nu e că lumea heterosexualilor ar fi un grup de arţăgoşi care, deodată, au început să nu-i mai suporte pe LGBT-işti, ci că, în numele unor drepturi, se pune presiune pe heterosexuali tocmai pentru ca ei, cei de orientare LGBT, să îşi impună propriile lor reguli.

Pentru a fi mai bine înţeles, vă voi spune o întâmplare din familia unui bun prieten: acesta avea doi copii, băieţelul fiind mai mare cu doi ani decât fetiţa. Într-o zi, în joaca lor, fetiţa i-a tras pe neaşteptate o palmă fratelui mai mare. Acesta, surprins şi cu durerea din obraji, i-a întors palma surorii mai mici. Sora, enervată că nu a câştigat lupta, a început disperată să ţipe la tatăl care era în altă cameră, spunând că a fost bătută de fratele ei. Normal că tatăl, ştiind că fetiţa este mai mică şi are nevoie de mai multă ocrotire, l-a „cârpit” pe fratele mai mare care, bietul de el, s-a ales cu o palmă peste obraz de la sora mai mică, cu două palme la fund de la tatăl supărat, dar şi cu un râs de satisfacţie din partea surorii mai mici.

Într-un joc de copii, aceasta mai merge – deşi, şi aici, ţi se rupe inima de bietul băieţel, care a încasat-o de două ori. Când, însă, asta se întâmplă în lumea maturilor, accentele sunt dramatice şi frustrante.

Care e legătura între povestea de mai sus şi lupta pe teme de sexualitate?... Păi, e cam aceeaşi poveste. Fratele mai mare (lumea heterosexualilor) se vede pus la zid de sora mai mică (LGBT), care ţipă sus şi tare că este discriminată. Nimeni nu spune că cei de orientare LGBT sunt primiţi cu braţele deschise şi cu flori (chiar ei înşişi ar trebui să se întrebe de ce), dar a vorbi despre o vânătoare de homosexuali este mult prea mult. Nedreptatea este peste tot şi este regretabilă. Sunt încălcate drepturi ale copiilor, ale bătrânilor, ale minorităţilor de tot soiul. Este clar că sunt persoane homosexuale care sunt agresate de persoane heterosexuale, aşa cum se întâmplă şi invers. Ce ne facem, însă când, în numele libertăţii, a nediscriminării, heterosexualul este pus la zid, etichetat ca homofob şi intolerant dacă ia atitudine, spre exemplu, faţă de „recomandările” de a se introduce ora de educaţie sexuală obligatorie în sistemul de învăţământ la stat, oră la care copii de 11-12 ani vor fi încurajaţi să îşi dezvolte latura homosexuală?

Haideţi să privim un pic în oglindă, adică invers: să presupunem că ar exista copii homosexuali și că ei ar urma să fie încurajaţi, prin ora de educație sexuală, să îşi dezvolte latura heterosexuală. Cum ar privi un astfel de scenariu tabăra LGBT? Cu siguranţă, ca pe o agresiune. În cazul unei reacţii a lor pe acest subiect, le-ar conveni să fie marcați cu etichete de genul celor enumerate mai sus - homofobie, intoleranţă etc?...

Aşadar, într-o logică simplă şi de maxim bun simţ, se vede atât viclenia, cât şi falsitatea argumentelor LGBT în a pune etichete de acest gen pe heterosexuali. (Daniel Palade)