În duminica a doua după Rusalii, Sfântul Evanghelist Matei ne relatează o primă etapă din chemarea apostolilor la propovăduire (cf. Matei 4, 18-23).

Hristos a văzut pe lângă Marea Galileii două bărci. Într-una, pe doi frați, Petru și Andrei, care aruncau mreaja să pescuiască. În cealaltă, alți doi frați, Ioan și Iacov, împreună cu tatăl lor, Zevedeu, dregându-și și aranjându-și mrejele lor. Și i-a chemat zicându-le: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El”. În înțelesul lor profund, aceste versete spun totul pentru că, după ultimele studii efectuate în Țara Sfântă meseria de pescar pare să fi fost destul de profitabilă, întrucât se câștiga destul de bine din pescuit. Astfel, Hristos le-a cerut să renunțe la tot ceea ce au făcut până atunci, la obiceiurile și chiar familiile lor și să Îl urmeze în drumul spre necunoscut. Cei patru renunță pentru că au de partea lor ceva mai puternic decât rutina și obișnuința, au încrederea care motivează decizia lor de a-L urma pe Hristos.

Apostolii au început să Îl urmeze pe Hristos la scurt timp după botezul Său, iar dacă lecturăm cu atenție paginile Sfintei Scripturi observăm faptul că ei nu L-au urmat chiar în permanență, că la început, nu și-au dedicat viața în totalitate pentru a-L urma și probabil că o făceau în mod secvențial, ascultându-I de fiecare dată învățăturile. Însă, mai târziu, imediat după evenimentul Pogorârii Sfântului Duh la Cincizecime, Apostolii aveau să-i „prindă” pe oameni în mrejele lor, pentru a-i salva, pentru a le da viață. Oamenii prinși în mreje sunt scoși din apele potopului în care se pare că s-au obișnuit atât de bine, și apoi sunt urcați în corabia salvării, care astăzi, este Biserica lui Hristos.

Pentru fiecare dintre cei patru pescari de meserie, cuvintele lui Hristos – „pescari de oameni” – au avut o semnificație aparte. Această invitație deosebită adresată unor oameni simpli are o relevanță particulară, și, într-un sens mai larg, nu se adresează doar apostolilor, ucenicilor, ci și nouă tuturor, celor de astăzi, și fiecăruia în parte. La rândul nostru, putem deveni „pescari”, și nu practicând aceasta ca pe o meserie din nomenclator, ci aducând în chip văzut și pe alți semeni în mrejele credinței celei adevărate.

Este greu să înțelegem sacrificiul pe care l-au făcut atunci Apostolii și toți cei care L-au urmat pe Hristos. Inevitabil, ne punem și noi întrebarea: cum am fi răspuns acestei chemări dacă am fi fost în locul Apostolilor? Este o întrebare care ne pune pe gânduri și la care trebuie să medităm.

Atât pescarii, cât și cei pescuiți, odată urcați în corabia lui Hristos, se vor bucura de viața cea nemuritoare și veșnică și de răsplata lui Dumnezeu. Pentru că fiecare din cele două „categorii” – pescari și pescuiți – vor avea doar de câștigat. Desigur, este bine de precizat faptul că Hristos, cu toate că ne cheamă pe toți, nu ne invită pe fiecare dintre noi să fim și pescari de oameni. Există o vocație particulară, o vocație aparte pentru Împărăția lui Dumnezeu; însă ne adresează tuturor chemarea față de care trebuie să dovedim aceeași disponibilitate ca și Apostolii din Evanghelia de astăzi.

Tot mai rari sunt astfel de oameni implicați care își arată devotamentul necondiționat în vremurile noastre când Biserica ne cheamă la misiune, iar creștinii de apă dulce refuză să își tocmească mrejele.

De atunci, din timpul Mântuitorului, și până în zilele noastre, nu s-a schimbat absolut nimic. Hristos umblă și astăzi prin lume pentru a căuta „pescari” pentru a propovădui Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu. Noi suntem cu adevărat privilegiați, pentru că nu suntem doar căutați, ci și chemați de Hristos de a deveni ucenici ai Lui, în cel mai deplin sens al cuvântului.

În concluzie, Evanghelia din această duminică ne arată cum, prin ascultare și credință, omul simplu poate deveni o unealtă – undiță a lui Dumnezeu, dar și o lumină pentru lumea în care trăiește, pentru a lumina și a îndruma alte suflete spre Împărăția lui Hristos.