Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 1–7 octombrie 2023

Arhiepiscopia Iaşilor

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 1–7 octombrie 2023

    • Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva
      Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

      Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

    • Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva
      Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

      Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

    • Proiecție de film - „Unde ești, Adame?”
      Proiecție de film - „Unde ești, Adame?”

      Proiecție de film - „Unde ești, Adame?”

    • Afișul evenimentului „Sfântul Sofronie - un sfânt al generației noastre”
      „Sfântul Sofronie - un sfânt al generației noastre” - afișul evenimentului

      „Sfântul Sofronie - un sfânt al generației noastre” - afișul evenimentului

    • „Solidari cu Tălpălari” - afișul evenimentului
      „Solidari cu Tălpălari” - afișul evenimentului

      „Solidari cu Tălpălari” - afișul evenimentului

    • Proiecție de film - „Unde ești, Adame?”
      Proiecție de film - „Unde ești, Adame?”

      Proiecție de film - „Unde ești, Adame?”

    • Afișul evenimentului „Eterna Reîntoarcere”
      Afișul evenimentului „Eterna Reîntoarcere”

      Afișul evenimentului „Eterna Reîntoarcere”

În perioada 1–7 octombrie 2023, în Arhiepiscopia Iașilor vor avea loc următoarele evenimente:

Duminică, 1 octombrie - Duminica a 19-a după Rusalii 
(Predica de pe munte – Iubirea vrăjmașilor)
† Acoperământul Maicii Domnului

În Parohia Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil din satul Buruienești (comuna Bivolari, judeţul Iași, Protopopiatul 1 Iași), Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie şi va sfinți biserica parohială construită între anii 1999–2023. Lucrările au început sub îndrumarea preotului Iulian Ancuța († 2021) şi au fost  continuate sub coordonarea preotului Adrian Chelaru, începând cu anul 2011, și a preotului paroh Mircea-Cristian Ghinea, începând cu anul 2019. Pictura a fost realizată între anii 2016–2019, în tehnica al secco, de Alina Rotaru din Iași. 

În Parohia Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil din satul Soci (comuna Ștefan cel Mare, judeţul Neamț, Protopopiatul Piatra Neamț), Preafinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sluji Sfânta Liturghie şi va resfinți biserica parohială care a fost a fost construită între anii 1925-1956 de vrednicul de pomenire, preotul Gavriluţ, şi sfinţită la acea vreme de Preasfinţitul Teofil al Romanului. Din luna noiembrie a anului 2019 au fost începute ample lucrări de consolidare şi de înfrumuseţare a bisericii, atât în interior, cât şi în exterior, la care au contribuit contribuit cele 12 familii din sat, credincioşii din comuna Bodeşti şi alţi oameni binevoitori, coordonaţi de părintele paroh Ionut Valentin Hulpoi Busuioc.

La Cimitirul Eternitatea din Botoşani va fi săvârşită slujba parastasului pentru psalții și cântăreții bisericești ai orașului Botoșani înmormântați la Parohia Eternitatea. Evenimentul organizat la Biserica din Cimitirul Eternitatea Botoșani va începe de la ora 17.00, iar la final va avea loc un concert de muzică psaltică susținut de Corul cântăreților bisericești din Botoșani și Corul Filotheos al Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe” Botoșani. Piesele sunt alese din repertoriul lui Ioan și Emanoil Zmeu.

La Muzeul Mitropolitan din Iași va avea loc astăzi, începând cu ora 18:00, vernisajul expoziției de pictură ETERNA REÎNTOARCERE realizată de artiștii Irina Maria Moldovan și Cristian Mihăilă. În cadrul evenimentului vor vorbi, pe lângă autorii lucrărilor, și prof. univ. dr. Cristian N. Ungureanu, teologul și regizorul Cosmin Pleșa și Mihai-Alex Olteanu, muzeograful Muzeului Mitropolitan Iași. Intrarea la vernisaj este gratuită. Ulterior, Muzeul Mitropolitan Iași poate fi vizitat de marți până sâmbătă, în intervalul orar 10:00-17:00, taxa de vizitare fiind adaptată astfel: copii preșcolari – gratuit, elevi/studenți – 3 lei, adulți 5 lei și seniori 1 leu.

În Sala Iustin Moisescu din cadrul Ansamblului Mitropolitan, va avea loc, de la ora 18.00, evenimentul „Solidari cu Talpalari”, activitate care se înscrie în proiectul de realizare a documentației tehnice pentru restaurarea și consolidarea Bisericii Nașterea Maicii Domnului – Talpalari, proiect finanțat de Ministerul Culturii și Cultelor prin Institutul Național al Patrimoniului. „Vă invităm pe toți cei care cunoașteți și iubiți această biserică la o seară petrecută sub Acoperământul Maicii Domnului, o seară dedicată istoriei celor 383 de ani și a lucrării pastoral-liturgice care s-a desfășurat în ultimii ani. Vom viziona un documentar istoric și vom urmări un colaj de fotografii cu pagini din istoria bisericii și alte fotografii cu obiectele prețioase pe care ni le-au lăsat generațiile de preoți și credincioși - nouă celor de astăzi. De asemenea, vom vedea fotografii cu chipuri de oameni și fapte ce s-au întipărit în veșnicia timpului, trăite în slujbe și activități. După ce îi vom mulțumi Maicii Domnului pentru încrederea și acoperirea ei, vom merge recunoscători în pacea serii”, ne-a transmis preot Vladislav Nedelcu.

În Protopopiatul Botoşani, se vor întruni astăzi preoţii din patru cercuri pastoral-misionare, astfel: 

- la biserica Parohiei Dracşani, Cercul pastoral-misionar Adormirea Maicii Domnului – Suliţa, unde preotul Mihai Apătăchioaiei va susţine conferinţa cu tema „Importanța muzicii bisericești în misiunea și pastorația preotului”;

- la biserica Parohiei Cișmea, Cercul pastoral-misionar Sfântul Apostol Toma – Nicşeni, unde preotul Dumitru Adăscăliţei va susţine conferinţa cu tema „Sfânta Cuvioasă Parascheva – viața și minunile săvârșite”.

- la biserica Parohiei Buzeni, Cercul pastoral-misionar Sfântul Ioan Iacob Hozevitul – Cristeşti, unde preotul Daniel Ţăranu va susține conferința cu tema „Pastorația bătrânilor, exigențe pastorale”.

- la biserica Parohiei Ciornei, Cercul pastoral-misionar Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla – Gorbăneşti, unde preotul Laurenţiu Hapenciuc va susţine conferinţa cu tema „Cântarea omofonă în Biserica Ortodoxă”.

Parohia Soci din Protopopiatul Paşcani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 2 – Sfânta Cuvioasă Parascheva, în cadrul căreia preotul Romică Siminciuc va susţine conferinţa cu tema „Repere privind pastorația vârstnicilor în viața Bisericii”.

Tot în Protopopiatul Paşcani, Parohia Blăgeşti va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 1, în cadrul căreia preotul Constantin Hroştea va susţine conferinţa cu tema „Activități social-filantropice orientate către sprijinirea persoanelor vulnerabile, în special a vârstnicilor părăsiți sau a celor care se află în situații dificile”.

Biserica Parohiei Boscoteni din Protopopiatul Hârlău va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 11 – Sfânta Cuvioasa Teodora de la Sihla, în cadrul căreia preotul Mihai Popovici va susţine conferința cu tema „Îndrumarea duhovnicească a vârstnicilor - între înțelepciune și împietrire”.

Luni, 2 octombrie

Parohia Boureni din Protopopiatul Paşcani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 2 – Sfânta Cuvioasă Parascheva, în cadrul căreia preotul Ion Ungureanu va susţine conferinţa cu tema „Bătrânii, în calitate de sfătuitori ai comunității”

Marţi, 3 octombrie

În Parohia Podolenii de Sus, Protopopiatul 2 Iaşi, Preafinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va sluji Sfânta Liturghie şi îl va hirotoni întru preot pe diaconul Ioan-Alexandru Stanciu care va sluji în această comunitate. 

Parohia Poiana din Protopopiatul 3 Iaşi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 17 – Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu, în cadrul căreia preotul Ciprian Solomon va susţine conferinţa cu tema „Despre cântarea religioasă în Sfânta Scriptură”

Tot în Protopopiatul 3 Iaşi, Parohia Horleşti va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 5 – Sfântul Iacov al lui Alfeu, în cadrul căreia preotul Daniel Alexandru Afrăsiloaei va susţine conferinţa cu tema „Parohia, familia şi persoanele vârstnice”.

Joi, 5 octombrie

La Centrul de evenimente AGORA (Iaşi, Şoseaua Nicolina nr. 115) al Arhiepiscopiei Iaşilor, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) – Filiala Iaşi organizează de la ora 18.00 evenimentul Unde eşti, Adame?, o întâlnire cu producătorul filmului cu acelaşi nume, film despre viaţa monahală în Mănăstirea Dochiariu (Athos). Intrarea este liberă.

În zilele de 5-6 octombrie, vor avea loc mai multe evenimente prin care va fi evocată personalitatea Episcopului Irineu Crăciunaş Suceveanul (1928-1973), la care va participa şi Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul. La Sala Iustin Moisescu a Ansamblului Mitropolitan, de la ora 17.00, va avea loc un simpozion, iar a doua zi, pe 6 octombrie, Catedrala Mitropolitană din Iaşi va fi săvârşită Sfânta Liturghie şi un parastas pentru vrednicul de pomenire Irineu Crăciunaş, Episcop-vicar al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei.

Parohia Văleni din Protopopiatul Piatra Neamţ va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 10 – Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, în cadrul căreia preotul Romeo Leonte va susţine conferinţa cu tema „Mari imnografi ai bisericii: Sfântul Ioan Damaschinul şi Sfântul Cozma Melodul”.

Parohia Hlincea din Protopopiatul 3 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 10 – Sfântul Apostol Iuda Tadeu, în cadrul căreia preotul Gheorghe Isachi va susţine conferinţa cu tema „Despre cântarea religioasă în Sfânta Scriptură”.

Parohia Valea Adâncă 4, Protopopiatul 3 Iaşi, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 3 – Sfântul Arhidiacon Ştefan, în cadrul căreia preotul Emilian Patriche va susţine conferinţa cu tema Parohia, familia și persoanele vârstnice.

Parohia Viişoara, Protopopiatul Piatra Neamţ, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr.12 – Sfântul Haralambie, în cadrul căreia preotul Vasile Virginiu Antistescu va susţine conferinţa cu tema Parohia, familia și persoanele vârstnice, astăzi: comuniune şi conlucrare.

Parohia Pângărăcior, Protopopiatul Piatra Neamţ, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 15 – Sfinţii SImeon şi Amfilohie de la Pângăraţi, în cadrul căreia preotul George Ionescu va susţine conferinţa cu tema Copozitori și cântăreți vestiți de muzică psaltică în mănăstirile românești din secolele XVII–XIX.

Biserica Parohiei Izvorul Muntelui, Protopopiatul Piatra Neamţ, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 4 – Sfântul Nectarie Taumaturgul Bicaz, în cadrul căreia preotul Aurel Florea va susţine conferinţa cu tema Mari imnografi ai Bisericii: Ioan Damaschin, Cozma Melodul, Roman Melodul.

Vineri, 6 octombrie

La Piatra Neamţ, în sala de festivităţi a Colegiului Naţional Petru Rareş, va avea loc de la ora 18.00 conferinţa duhovnicească Sfântul Sofronie - un sfânt al generaţiei noastre. La evenimentul organizat de Protopopiatul Piatra Neamţ în colaborare cu Mănăstirea Pângăraţi va participa ieromonahul Nicholas Saharov de la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Maldon, Essex. 

La Cinema UNIREA din Botoşani, Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români (ATOR) – Filiala Botoşani organizează de la ora 19.00 evenimentul Unde eşti, Adame?, o întâlnire cu producătorul filmului cu acelaşi nume, film despre viaţa monahală în Mănăstirea Dochiariu (Athos). Intrarea este liberă.

Sâmbătă, 7 octombrie

Astăzi începe Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi

Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva de anul acesta va începe astăzi, de la ora 6.00, când, după citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva, racla cu sfintele moaște va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în cadrul tradiţionalei procesiuni și va fi depusă în baldachinul special amenajat, unde va rămâne până duminică, 15 octombrie. Tot în cadrul programului sărbătorilor dedicate Ocrotitoarei Moldovei, astăzi, de la ora 7.00, după așezarea sfintelor moaşte, spre închinare, în baldachinul de pe platoul din faţa Căminului preoțesc Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, va avea loc Sfinţirea apei (Aghiasma mică), lângă corpul C1 al Centrului eparhial, iar în Catedrala Mitropolitană vor fi săvârşite Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfântului Ierarh Andrei Criteanul, iar de la ora 16.00, Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva.

La Castelul Sturdza din Miclăușeni va fi organizat astăzi şi mâine Târgul Meșteșugarilor. Toamna e mai frumoasă la sat, așa că vino și tu pentru o zi la Miclăușeni! O zi în care facem cunoștință cu meșteri și producători locali, purtători ai tainelor frumosului românesc. Le veți putea afla poveștile și veți putea cumpăra produse lucrate de mâinile lor, transmit organizatorii. Programul de vizitare va fi între orele 12.00–18.00 (ultima intrare la ora 17.00), iar informații și rezervări se pot obţine prin mail la adresa castelulmiclauseni@gmail.com sau prin telefon / whatsapp la 0728.880.575.

(Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor)

Citește despre: