Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor, în perioada 17-23 septembrie 2023
În perioada 17-23 septembrie, în Arhiepiscopia Iașilor vor avea loc următoarele evenimente:
Duminică, 17 septembrie – Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci
În Parohia Adormirea Maicii Domnului – Bălănești (comuna Bârgăuani, judeţul Neamț, Protopopiatul Piatra Neamț), Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie şi va sfinţi paraclisul cu hramul Intrarea în biserică a Maicii Domnului, casa socială și capela mortuară. Acestea au fost construite în timpul preotului Gheorghe Cârlan, între anii 1990-1992, iar în ultimii ani, sub îndrumarea preotului paroh Gheorghe Ipate, prin jertfa şi dăruirea credincioşilor din Parohia Bălăneşti, cu sprijinul Consiliului Local al Primăriei Bârgăuani și a enoriaşilor, au fost renovate şi extinse pentru a corespunde necesităţilor actuale.
În Parohia Nașterea Maicii Domnului din Mănoaia (comuna Costișa, judeţul Neamț, Protopopiatul Roznov), Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va săvârşi Sfânta Liturghie şi va resfinţi ansamblul parohial care cuprinde o casă socială, o capelă mortuară şi clopotniţa. Lucrările s-au desfășurat prin purtarea de grijă și osteneala preotului paroh Camelian Liviu Gurbet, cu sprijinul fiilor satului, la care s-a adăugat şi susţinerea autorităților locale.
Tot în aceeaşi zi, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va sfinţi complexul parohial al Parohiei Înălțarea Sfintei Cruci din Dumbrava Roșie II, Protopopiatul Piatra Neamț. Lucrările au început sub îndrumarea părintelui paroh Constantin Lungu-Ailenei în decembrie 2009, odată cu înființarea parohiei. Pentru nevoile liturgice și social-filantropice, a fost construită o casă de prăznuire în care a fost amenajat și paraclisul cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul, sfințit în 21 august 2011 de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Tot atunci a fost sfințit și locul pentru biserica parohială. În 2021 a fost finalizat Centrul Cultural-Pastoral Sfinții Împărați Constantin și Elena de la demisolul bisericii parohiale, iar doi ani mai târziu, în 2023, s-a finalizat Turnul Clopotniță Sfântul Gheorghe Pelerinul, cu trei nivele, la parterul căruia s-a amenajat lumânărarul. În paralel cu lucrările de construire a bisericii, s-a continuat înfrumusețarea Paraclisului Sfântul Ioan Botezătorul, prin pictură în tehnica acrilic, realizată de copiii din tabăra de pictură organizată de parohie.
„Cu dragoste pentru mame”
Departamentul Pro Vita Iași din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor organizează la Parohia Sfinţii Părinţi Ioachim și Ana - Măreței III din Piatra Neamț evenimentul Cu dragoste pentru mame. În cadrul proiectului, zece mame care provin din județele Iași, Botoșani și Neamț, înscrise în Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian”, se bucură de o zi dedicată doar lor, fiind invitate de alte zece mame gazdă. Lor le este dedicată o zi de duminică, ca semn de apreciere pentru efortul depus în educarea copiilor și pentru contribuția pe care o aduc în societate. În acest an au mai avut loc întâlniri ale mamelor la Parohia Sfântul Vasile din Iași și la Parohia Sfântul Ilie din Dorohoi.
„Cum pot fi un creștin liber?”
Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel II și Parohia Vovidenia din Botoșani organizează, de la ora 17:00, conferința „Cum pot fi un creștin liber?” susținută de arhimandritul Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți, la finalul căreia Corul Misionar Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, dirijor Gabriel Corolea, va susține un concert caritabil în beneficiul școlarilor care provin din medii defavorizate (pentru a le oferi un ajutor la început de an școlar). La organizarea evenimentului organizat în sala de festivități a Parohiei Vovidenia Botoșani sunt implicați mai mulți voluntari din Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel II Botoșani.
La Durău vor debuta astăzi lucrările conferințelor preoților din protopopiatele Ceahlău și Săveni (17-19 septembrie).
Parohia Suliţa I din Protopopiatul Botoşani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar Adormirea Maicii Domnului, în cadrul căreia preotul Neculai Șalaru va susţine conferinţa cu tema „Implicarea Bisericii în pastorația persoanelor vârstnice instituționalizate”.
Parohia Socrujeni din Protopopiatul Botoşani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar Sfânta Teodora de la Sihla, în cadrul căreia preotul Andrei Manolea va susţine conferinţa cu tema „Bătrânii în calitate de sfătuitori ai comunității”.
Luni, 18 septembrie
Protopopiatul Paşcani organizează astăzi consfătuirea lunară cu preoţii.
Parohia Nechit din Protopopiatul Roznov va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 6, în cadrul căreia preotul Mircea Scutaru va susţine conferinţa cu tema „Sfântul Andrei Criteanul – Rolul Canonului cel Mare în aspectul misionar al muzicii liturgice”.
Marţi, 19 septembrie
Protopopiatul Piatra Neamţ organizează astăzi consfătuirea lunară cu preoţii, în cadrul căreia va fi susţinută conferinţa „Porunca a V-a – grija față de părinți”.
Parohia Traian din Protopopiatul Roznov va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 3, în cadrul căreia preotul Iulian Semian va susţine conferinţa cu tema „Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul în pastorația bisericească”.
Biserica Parohiei Sfântul Pantelimon Bașeu-Hudești, Protopopiatul Darabani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 3 – Sfântul Mucenic Pantelimon, în cadrul căreia preotul Andrei Silviu Grigore va susţine conferinţa cu tema „Îndatoririle cântăreţului bisericesc”.
Miercuri, 20 septembrie
Festivalul de Muzică Bizantină de la Iaşi (IBMF)
Astăzi începe Festivalul de Muzică Bizantină de la Iaşi (IBMF), cel mai mare eveniment de acest fel din România. Timp de cinci zile, capitala cântului bizantin se va afla la Iaşi, unde unii dintre cei mai renumiţi interpreţi ai artei muzicale bizantine vor susţine concerte de înaltă ţinută şi vor lua parte la diferite momente liturgice.
În perioada 20-24 septembrie 2023, Iaşul îşi va da întâlnire cu unele dintre cele mai cunoscute coruri de muzică bizantină din ţară şi din străinătate, care vor susţine concerte deosebite şi momente liturgice. Evenimentul este menit să promoveze tradiţiile originale ale cântului bizantin, dar şi să informeze publicul despre legătura care există între muzica bisericească şi muzica bizantină de factură laică, aşa-numita muzică din „tinda bisericii”.
În contextul declarării anului 2023 ca Anul comemorativ al imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti şi Anul cultural Dimitrie Cantemir, organizatorii îşi propun să abordeze trei arii tematice, reunite sub genericul Toată suflarea să laude pe Domnul! – Imnografia şi arta psaltică, Cântăreţul bisericesc în actualitate, Dimitrie Cantemir 300. Evenimentul reuneşte invitaţi din Grecia, Liban, Albania, SUA, Serbia şi România, iar programul va include concerte de muzică psaltică şi muzică tradiţională, numeroase momente liturgice, ateliere de muzică, o dezbatere publică şi o masă rotundă.
Noutăţile din acest an sunt reprezentate de organizarea unui concert solistic cu invitaţi din Grecia, Liban şi România în Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi organizarea unui concert inedit intitulat Dimitrie Cantemir în sonorităţi moderne la Grădina Publică Palas. Alături de acestea, festivalul îşi propune să continue seria atelierelor dedicate iubitorilor de muzică psaltică cu două manifestări deosebite: un atelier de muzică psaltică cu tema Stilul calofonic de la tehnică la interpretare (avându-l ca invitat pe Dimitrios Galanis) şi un atelier despre imnografie cu titlul Imnografia – sau despre Dumnezeu prin poezie (în cadrul căruia vor susţine prezentări prof. univ. dr. Maria Alexandru, diac. Cornel Coman, Theodhor Peci, Richard Barrett şi lect. univ. dr. Adrian Sîrbu).
Locaţiile evenimentelor sunt: Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi, Catedrala Mitropolitană, Sala Iustin Moisescu – Complexul Mitropolitan, Casa de Cultură a Studenţilor şi Grădina Publică Palas.
Mai multe detalii despre program şi invitaţii acestei ediţii pot fi aflate accesând site-ul www.ibmf.ro, de pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/IasiByzantine şi cea de Instagram https://www.instagram.com/iasi.byzantine/
Biserica Parohiei Sfinţii Apostoli II Botoşani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar Sfântul Spiridon, în cadrul căreia preotul Ionuţ Moisa va susţine conferinţa cu tema „Rolul cântărețului bisericesc în parohie”.
Joi, 21 septembrie
Biserica Sfânta Ecaterina din Botoșani găzduieşte o Cateheză demonstrativă cu tema „Muzica bisericească între ideal și criză” care va fi susţinută de George Gontineac, cântăreț bisericesc în cadrul parohiei. Acest eveniment va fi urmat de întâlnirea Cercului pastoral-misionar Sfântul Antonie cel Mare, în cadrul căreia preotul Dumitru Butnariuc va susţine conferinţa cu tema „Sfântul Ioan Damaschinul, reformator al muzicii bizantineși sistematizator al Octoihului”.
Parohia Ruseni I, Protopopiatul Roznov, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 5, în cadrul căreia preotul Neculai Diaconu va susţine conferinţa cu tema „Sfântul Andrei Criteanul – Rolul Canonului cel Mare în aspectul misionar al muzicii liturgice”.
Parohia Pogorârea Duhului Sfânt - Gârcina, Protopopiatul Piatra Neamț, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 13 – Sfântul Mina, în cadrul căreia preotul Constantin Rotaru va susţine conferinţa cu tema „Îndrumarea duhovnicească a vârstnicilor – rutină sau creștere duhovnicească”.
Vineri, 22 septembrie
Parohia Drăgușeni, Protopopiatul Iași 3, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 15 – Sfântul Apostol Toma, în cadrul căreia preotul Răzvan Damaschin va susţine conferinţa cu tema „Sfântul Teodor Studitul și Sfântul Iosif Imnograful - prolifici scriitori de cântări bisericești”.
Biserica Parohiei Poiana-Vorona, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar Sfinţii Împărați Constantin și Elena Vorona, în cadrul căreia preotul Gheorghe Loghin va susţine conferinţa cu tema „Cântarea comună în biserică - tineri cu vârstnici spre împlinirea comuniunii în Hristos”.
Sâmbătă, 23 septembrie
100 de ani de la înființarea Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi
La Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan va săvârşi Sfânta Liturghie şi va sfinţi paraclisul cu hramul Sfântul Ioan Iacob Hozevitul care a fost amenajat şi înfrumuseţat între anii 2007-2023 prin osteneala și purtarea de grijă a vrednicului de pomenire preot director Constantin Muha († 2020), finalizarea picturii și pregătirea pentru târnosire realizându-se sub coordonarea preotului director Petru-Georgel Chichioacă. Pictura a fost realizată între anii 2017-2022 de către pictorii Sabin și Gabriela Drinceanu din Iași, catapeteasma a fost sculptată în lemn de cireș de Ioan Achiței din Târgu Neamț, iar icoanele ce o împodobesc au fost pictate de Adrian Nicolae Rusu din Dorohoi.
Evenimentul are loc în contextul împlinirii a 100 de ani de la înființare și 30 de ani de la reactivarea Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din municipiul Dorohoi.
În Parohia Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil din Ceplenița (comuna Ceplenița, judeţul Iași, Protopopiatul Hârlău), Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va săvârşi Sfânta Liturghie şi va sfinţi casa parohială construită sub coordonarea preotului paroh Ionuţ-Bogdan Balmuş, după un proiectul de arhitectură în stil tradițional făcut la Mănăstirea Putna cu binecuvântarea părintelui stareț, arhimandritul Melchisedec Velnic, fiu al satului Ceplenița, de către ieromonahul arhitect Justinian (Octavian) Costin.
În aceeaşi zi, în Parohia Sfinţii Voievozi din Racovăț (comuna Pomârla, judeţul Botoșani, Protopopiatul Dorohoi), Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan va sfinţi casa praznicală, construită între anii 2021-2023 sub ocrotirea Sfinților Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena. Demersurile pentru întocmirea documentației au fost făcute de preotul paroh Teodor Cătălin Budacă, iar lucrările de construcție au început în anul 2021, desfășurându-se sub îndrumarea preotului suplinitor Tiberiu Ionel Oblezniuc.
Ulterior acestui eveniment, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan va efectua vizite pastorale în parohiile Hulubești și Iezer din Protopopiatul Dorohoi.
Biserica Parohiei Lunca Moldovei, Protopopiatul Târgu Neamţ, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 3, în cadrul căreia preotul Ştefan Cenuşă va susţine conferinţa cu tema „Cântarea în biserică – reguli practice și precizări canonice”.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor