Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 27 iulie - 2 august 2025

Arhiepiscopia Iaşilor

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 27 iulie - 2 august 2025

În perioada 27 iulie - 2 august 2025, în Arhiepiscopia Iașilor vor avea loc următoarele evenimente:

Duminică, 27 iulie – Duminica a 7-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum)

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași, în cadrul programului celei de-a IV-a ediții a Întâlnirii Grupului Internațional de Preotese „Sfânta Nona” care are loc la Iaşi, în perioada 25-27 iulie 2025. 

Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va săvârşi Sfânta Liturghie în Parohia „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil” – Oțeleni (comuna Oțeleni, Protopopiatul Pașcani), unde va sfinți o casă socială.

În cadrul proiectului „Tabăra din pridvorul satului”, care își propune organizarea a 120 de tabere în comunități rurale și urbane pe parcursul acestei veri, implicând peste 13.000 de copii, în săptămâna aceasta vor avea loc 14 tabere, astfel: Păuşeşti (Protopopiatul 3 Iaşi); Belceşti (Protopopiatul Hârlău); Verșești (Protopopiatul Piatra Neamț, 27-29 iulie); Poloboc (Protopopiatul Roznov, 27-29 iulie); Baranca-Hudești (Protopopiatul Botoșani, 28-30 iulie); Aroneanu (Protopopiatul 2 Iaşi); Alba-Hudești (Protopopiatul Darabani, 28-30 iulie); „Sfânta Teodora Sihla” - Dărmănești (Protopopiatul Piatra Neamț, 28-29 iulie); „Sfânta Teodora Sihla” - Dărmănești  (Protopopiatul Piatra Neamț, 28-30 iulie); Valea Adâncă I (Protopopiatul 3 Iași, 28-30 iulie); „Sfântul Evanghelist Marcu” (Protopopiatul 2 Iași, 29-31 iulie); Netezi (Protopopiatul Târgu Neamț, 29-31 iulie); Tătăruși (Protopopiatul Pașcani, 30-31 iulie); Boboiești (Protopopiatul Târgu Neamț, 31 iulie-2 august).

În cadrul unor astfel de tabere, Departamentul pentru Securitate în muncă, situații de urgență și protecția datelor din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, în parteneriat cu I.S.U. și I.P.J. Iași, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane Iași, organizează mai multe evenimente: 

- Instruire în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor și a situațiilor de urgență, luni, 28 iulie, la Parohia Belcești, județul Iași;

- activitate de prevenire împotriva delincvenței juvenile și a consumului de subtanțe interzise, marți, 29 iulie, la Parohia Belcești, județul Iași;

- activitate de prevenire împotriva traficului de persoane și a consumului de substanțe interzise, miercuri, 30 iulie, la Parohia Aroneanu, județul Iași;

Tabăra Floare de colț va organiza, începând din această zi, a șasea serie de tabere (27 iulie-1 august) pentru copii şi tineret din această vară. Detaliile despre acest proiect pot fi aflate pe site-ul tabarafloaredecolt.ro.

Luni, 28 iulie

Parohia Dobrovăț - Moldoveni din Protopopiatul 3 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 16 – „Sfântul Apostol Luca”, în cadrul căreia părintele Ciprian Strâmbu va susține conferința cu tema: „Comuniunea dintre preoți, izvor de inspirație și putere în lucrarea Bisericii”.

Marţi, 29 iulie

Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va săvârşi Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iaşi.

În această zi, la Parohia „Schimbarea la Faţă” Madei, comuna Borca, se va desfăşura şedinţa lunară cu preoţii Protopopiatului Ceahlău. După săvârşirea Sfintei Liturghii, arhim. Nicodim Petre, consilierul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor va susţine conferinţa cu tema: „Unitatea preoţilor, izvor de putere în lucrarea pastoral-misionară”.

Joi, 31 iulie

Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va săvârşi Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Gheorghe” – vechea Catedrală Mitropolitană din Iaşi.

Vineri, 1 august

Parohia Slobozia - Ciurea din Protopopiatul 3 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 10 – „Sfântul Apostol Luca”, în cadrul căreia părintele Daniel Apostol va susține conferința cu tema: „Comuniunea dintre preoți, izvor de inspirație și putere în lucrarea Bisericii”.

Sâmbătă, 2 august

Parohia „Sfântul Arhidiacon Ștefan” – Tomeşti V din Protopopiatul 2 Iaşi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 7 – Sfântul Ștefan cel Mare, în cadrul căreia părintele Vasile Mereuţă va susține conferința cu tema: „Cuvânt cu putere multă”. Harisma cuvântului în lumina teologiei patristice și a patericului.

(Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor)