Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 6-12 august 2023

Arhiepiscopia Iaşilor

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 6-12 august 2023

În perioada 6-12 august, în Arhiepiscopia Iașilor vor avea loc următoarele evenimente:

Duminică, 6 august – Schimbarea la Față a Domnului

Mănăstirea cu hramurile Schimbarea la Față și Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt de pe Muntele Ceahlău se află astăzi în zi de mare sărbătoare. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi aici Sfânta Liturghie. Construită pe un platou al muntelui înconjurat de stânci mari, în apropiere de cabana Dochia și stațiunea meteorologică Toaca, Mănăstirea Ceahlău continuă tradiția viețuirii monahale smerite începute aici, în Sihăstria Ceahlăului, cu secole în urmă, cinstind la fiecare rugăciune memoria sihaștrilor care au sfințit acest munte. 

Totodată, în această zi, Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji la Mănăstirea Popăuţi din judeţul Botoşani, iar Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sluji în Parohia Taşca din Protopopiatul Piatra Neamţ, unde va sfinţi noile clopote achiziţionate pentru lăcaşul de cult cu hramul Schimbarea la Faţă.

Departamentul Misiune pentru tineret al Arhiepiscopiei Iaşilor organizează Pelerinajul pedestru Urcuş pe Taborul românesc. Pelerinii vor urca la pas pe Muntele Ceahlău, pentru a participa la hramul Mănăstirii Schimbarea la Faţă. Vor fi parcurse trei trasee către Mănăstirea Ceahlău, astfel: ora 4.00, plecare din Staţiunea Durău; ora 5.00, plecare de la Cabana Izvorul Muntelui; ora 6.00, plecare din Poiana Stănile. Informaţii suplimentare se pot obţine de la persoana de contact, pr. Teodor Alin Astancăi: 0755.140.838.

Tabăra Floare de colţ va organiza, începând de astăzi şi până pe 11 august, cea de-a opta serie pentru copii şi tineret din această vară. 

În cadrul proiectului Tabăra din pridvorul satului vor avea loc săptămâna aceasta șase tabere, astfel: Tătăruşi, Protopopiatul Paşcani (6-7 august); Grințieșu Mare, Protopopiatul Ceahlău (7-9 august); Pipirig, Protopopiatul Târgu Neamţ (8-10 august); Voineşti 2, Protopopiatul 3 Iaşi (9-10 august); Valea Adâncă, Protopopiatul 3 Iaşi (9-10 august); Iezer, Hilişeu, Horia şi Crişan, Protopopiatul Dorohoi (11-13 august). Proiectul Tabăra din pridvorul satului al Arhiepiscopiei Iaşilor îşi propune să organizeze vara aceasta 80 de tabere în comunităţi rurale, evenimente în care să fie implicaţi aproximativ 10.000 de copii. 

Parohia Doina din Protopopiatul Piatra Neamţ va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 11 Sfânta Muceniță Ecaterina - Girov, în cadrul căreia preotul Andrei Lascu va susţine conferinţa cu tema: Grija pentru cei adormiţi – liturghie după liturghie

Parohia Sfinţii Arhangheli Başeu-Havârna din Protopopiatul Darabani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 4 Sfântul Ioan Botezătorul, în cadrul căreia preotul Ștefan Apătăchioae va susţine conferinţa cu tema: Pastorația persoanelor în vârstă.

Luni, 7 august

În această zi de prăznuire a Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, credincioşii participă în număr mare la hramul mănăstirilor Sihăstria şi Sihla din judeţul Neamţ. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, împreună cu Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord şi Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, vor săvârşi Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sihăstria. Tot în această zi, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va săvârşi Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sihla. Aici, accesul auto în zilele de 6 şi 7 august se va face cu sens unic dinspre Mănăstirea Sihăstria spre Mănăstirea Sihla, până la Mănăstirea Agapia. 

Protopopiatele Botoşani, Darabani şi Dorohoi organizează astăzi consfătuirile lunare cu preoţii la sediile protopopiatelor, în cadrul cărora vor fi susţinute conferinţe referitoare la Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și la Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți), şi vor fi abordate diverse aspecte administrative.

Parohia Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil – Viişoara Mare, Protopopiatul Darabani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 2 Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ, în cadrul căreia preotul Costel Rumega va susţine conferinţa cu tema: Sfinţi şi sfinţenie în viaţa Bisericii

Parohia Cut 2 din Protopopiatul Piatra Neamţ va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 10 Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, în cadrul căreia preotul Constantin Schiman va susţine conferinţa cu tema: Canoanele Utreniei – cele nouă cântări biblice, un tezaur neexplorat

Parohia Lungani din Protopopiatul Paşcani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 9, în cadrul căreia preotul Ilie Bîia va susţine conferinţa cu tema: Pastorația bătrânilor – priorități misionare

Marţi, 8 august

Protopopiatul Târgu Neamţ organizează consfătuirea lunară cu preoţii.

Parohia Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil – Căşăria Dobreni, Protopopiatul Piatra Neamţ, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 12 Sfântul Mina, în cadrul căreia preotul Marius Creţu va susţine conferinţa cu tema: Bătrânețeainutilitate, sărăcie, singurătate și vindecarea vârstnicilor în biserică

Parohia Talpa, Protopopiatul Piatra Neamț, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 6 Sfinţii Ioachim şi Ana, în cadrul căreia preotul Valentin Macovei va susţine conferinţa cu tema: Sfântul Roman Melodul – model de sfințire și inspirație

Miercuri, 9 august

Parohia Valea Adâncă 2, Protopopiatul 3 Iaşi, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 4 Sfântul Evanghelist Ioan, în cadrul căreia preotul Adrian Amaziliței va susţine conferinţa cu tema: Realități și provocări actuale privind pastorația și sprijinirea persoanelor vârstnice

Parohia Hrișcani din Protopopiatul Botoşani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar Înălţarea Domnului – Vlădeni, în cadrul căreia preotul Mihai Anastasiei va susţine conferinţa cu tema Pastorația vârstnicilor și grija pentru liniștea lor

Parohia Valea Satului din Protopopiatul 3 Iaşi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 13 Sfântul Apostol Matia, în cadrul căreia preotul Emilian Donisanu va susţine conferinţa cu tema: Spovedania persoanelor vârstnice.

Joi, 10 august

Parohia Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului - Oșlobeni, Protopopiatul Piatra Neamţ, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 13 Sfântul Mina, în cadrul căreia preotul Vasile Iliuţă va susţine conferinţa cu tema: Învățătura despre cinstirea Maicii Domnului în cântările bisericești

Vineri, 11 august

Parohia Sfinţii Voievozi - Hudești, Protopopiatul Darabani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 3 Sfântul Mucenic Pantelimon, în cadrul căreia preotul Valentin Costaş va susţine conferinţa cu tema: Viaţa Sfintei Casiana, imnografă creştină

Sâmbătă, 12 august

În Parohia Schimbarea la Față din Cucuteni, comuna Lețcani, judeţul Iași, Protopopiatul 3 Iași, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie şi va resfinţi lăcaşul de cult, monument istoric din secolul al XVII-lea. 

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor