Excursie organizată de Centrele Educaţionale ale Arhiepiscopiei Timişoarei

Arhiepiscopia Timişoarei

Excursie organizată de Centrele Educaţionale ale Arhiepiscopiei Timişoarei

La începutul acestei săptămâni, 75 de copii, beneficiari ai Centrelor Educaţionale din Timişoara, Lugoj şi Făget,  însoţiţi de coordonatorii centrelor, de un animator socio-educativ şi de un ghid turistic au vizitat mai multe locuri deosebite din judeţul Hunedoara.

Copiii au poposit mai întâi la Cetatea Devei, apoi au vizitat Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane şi fostul palat „Magna Curia” sau Castelul Bethlen, cea mai veche clădire monument istoric ce se păstrează în Deva. Grupul s-a îndreptat apoi spre Mănăstirea Crişan, locaş de cult ce datează din secolele XVI – XVII. „Este prima serie de excursii organizate de Arhiepiscopia Timişoarei în cadrul proiectului „Reţea interregională de centre educaţionale”. Am pornit de la Timişoara spre Deva încă de dimineaţă, iar copiii au fost foarte entuziaşti şi nerăbdători să vadă obiectivele stabilite în această excursie. Cei mai mulţi dintre ei nu au mai fost niciodată într-o excursie, din cauza situaţiei materiale precare a familiilor sau din cauza lipsei oportunităţilor de a participa la un astfel de eveniment” a precizat Gabriela Crăciun, coordonatorul Centrului educaţional „ANTIMIS” Timişoara.

Activităţi educative şi recreative pentru copii

Centrele Educaţionale „ANTIMIS” din Timişoara, „Sfântul Nicolae” Lugoj şi „Patriarh Miron Cristea” Făget funcţionează în cadrul proiectului „Reţea interregională de centre educaţionale” derulat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în parteneriat cu Arhiepiscopia Timişoarei şi cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. În judeţul Timiş funcţionează cinci astfel de centre educaţionale în localităţile Timişoara, Lugoj, Deta, Făget şi Sânnicolau Mare. În fiecare centru educaţional sunt beneficiari câte 25 de copii din familii sărace sau aflaţi în risc de abandon şcolar. Aceştia beneficiază zilnic de o masă caldă şi o gustare rece, sprijin în efectuarea temelor şi meditaţiilor pentru scăderea riscului de eşec şcolar. De asemenea, copiii primesc şi burse sociale, rechizite şi materiale didactice. În cadrul centrelor, beneficiarii participă la activităţi de petrecere a timpului liber, de formare a deprinderilor practice şi de întreţinere a spaţiului personal. Ei sunt încurajaţi să comunice în orice ocazie, să îşi exprime sentimentele, nemulţumirile şi dorinţele într-un mod constructiv, fără a-i deranja sau leza pe ceilalţi, să înveţe să îşi cunoască şi să-şi apere drepturile prin intermediul comunicării cu ceilalţi.

(Sursa: mitropolia-banatului.ro)