Excursie pentru copii în Anul Centenar, organizată de către Protoieria Fălticeni
Pe data de 31 mai, Protoieria Municipiului Fălticeni a derulat, în cadrul celei de a II-a ediţii a proiectului interdisciplinar „Aripi de copii”, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Ion Irimescu” şi Centrul Cultural Catehetic „Sfântul Nicolae” din Fălticeni, o excursie care a avut ca grup ţintă elevi cu vârste cuprinse între 9-11 ani.
Această activitate a fost posibilă cu ajutorul companiei de transport Romfour SRL din Fălticeni, prin bunăvoinţa domnului manager Andi Stan, care mereu vine în ajutorul acţiunilor organizate pentru copii de Protoieria Fălticeni. Obiectivul excursiei a fost dobândirea de noi cunoştinţe cu privire la istoria neamului românesc, la cei 100 de ani de la Marea Unire, acum, în Anul omagial al unităţii de credinţă şi neam în Patriarhia Română. Copiii au avut parte de o excursie realizată în ajunul zilei de 1 iunie, Ziua Internaţională a Copilului, în care au vizitat mai multe obiective turistice.
Plecarea a avut loc dimineaţă, din curtea Protoieriei Fălticeni, cu binecuvântarea părintelui protopop Adrian Dulgheru. Prima oprire s-a făcut la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Oprişeni, Fălticeni, biserică de patrimoniu care păstrează singura pictură bisericească a maestrului Ion Irimescu. Copiii au avut ocazia să pună flori şi coroane la mormântul eroilor situat în faţa acestei biserici. S-au vizitat apoi Muzeul de Istorie din Suceava, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou din Suceava” şi Cetatea de Scaun a Sucevei. Grupul de elevi a avut ocazia să interacţioneze, prin dialog deschis, cu ghizii muzeelor vizitate.
„Excursia de astăzi a reprezentat o oportunitate pentru elevi, în sensul în care aceştia au dobândit noi cunoştinţe cu privire la unitatea românilor de pretutindeni, la trecutul poporului nostru, jertfa celor de demult. Am simţit împreună fiorul dragostei de neam şi patrie, am reflectat la datoria pe care o avem noi, cei din prezent, pentru a duce mai departe moştenirea spirituală a străbunilor noştri”, a declarat, la final, pr. protopop Adrian Dulgheru. (Pr. prof. Bogdan-Constantin Feştilă)