Expoziția „Sfânta Cuvioasă Parascheva și universul credinței”
Până pe data de 30 octombrie 2015, la Casa Corpului Didactic „Spiru Haret” din Iaşi, Asociaţia PRORELIS, în colaborare cu APOR Iaşi, organizează expoziţia „Sfânta Cuvioasă Parascheva și universul credinței”. Deschiderea oficială a manifestării a avut loc miercuri, 7 octombrie, în prezența părintelui arhimandrit Hrisostom Rădășanu, consilierul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor.
La evenimentul inaugural au mai fost prezenți d-na prof. Denisa Mănoiu, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, părintele Nicolae Crăciun, protopopul Protoieriei Hârlău, pr. dr. Dragoș Bahrim, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Vasile cel Mare” din Iași, pr. Eugen Sebastian Teacu, director al Centrului de formare şi inovare patronat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi inspector eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor, prof. Laura Crăciun, director al Şcolii Gimnaziale Pârcovaci.În cadrul expoziției, doritorii pot admira lucrări ale elevilor din următoarele instituții școlare: Seminarul Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași, Școala Gimnazială Pârcovaci (Tabăra de pictură „Sfântul Apostol Luca”) și Școala Specială „Constantin Păunescu” din Iași. Partener al activității este Casa Corpului Didactic „Spiru Haret” din Iaşi.
„Expoziţia «Sfânta Cuvioasă Parascheva și universul credinței» scoate în evidență o dimensiune care trebuie dezvoltată, cea a colaborării dintre diferitele instituții ale Bisericii cu Școala, pentru desăvârșirea sau pentru îmbunătățirea actului didactic. Mai mult decât atât, această expoziție reprezintă o formă prin care noi mărturisim adevărul Întrupării lui Hristos”, ne-a declarat părintele consilier Hrisostom Rădășanu.
„Scopul acestei expoziții este acela de a arăta, încă o dată în plus, că ora de Religie înseamnă mult mai mult decât ce auzim că se spune. Înseamnă cunoaștere, înseamnă trăire, simțire, spiritualitate, adică tot ceea ce este necesar pentru dezvoltarea armonioasă a copilului. Expoziția este deschisă tuturor doritorilor și iubitorilor de artă, care pot privi și admira frumusețea icoanelor, având posibilitatea totodată să descopere frumusețea din sufletele copiilor care au realizat aceste icoane”, a adăugat și prof. Daniela Lupiș, secretar al Asociației PRORELIS.
Manifestările organizate de PRORELIS continuă mâine cu conferința „Hrana devenirii. Teologia și neuroștiințele în educația religioasă și provocările lumii de astăzi”, care se va desfășura de la ora 17:00 la Centrul „Providența”. Invitatul evenimentului este pr. lect. dr. Adrian-Sorin Mihalache.