Expoziție de icoane în Sala Baptisterium a Muzeului Mitropolitan din Iași: „Har, talent și dăruire”

Arhiepiscopia Iaşilor

Expoziție de icoane în Sala Baptisterium a Muzeului Mitropolitan din Iași: „Har, talent și dăruire”

Prin acest proiect de parteneriat interinstituțional s-a dorit saltul spre servicii sociale specializate în comunitatea din Șcheia și, de asemenea, implicarea elevilor din învățământul primar, gimnazial și profesional în activități extrașcolare, care să stimuleze curiozitatea și interesul micilor artiști pentru manifestări ce îmbină elementele spirituale, duhovnicești cu elemente de tradiționalitate și chiar cu elemente moderne. 

Marți, 12 iunie 2018, în Sala Baptisterium a Muzeului Mitropolitan din Iași a avut loc un proiect social, cultural și educațional, în contextul Expoziției de icoane „Har, talent și dăruire”. La acest eveniment au fost prezenți iconarii Atelierului de Estetică și Iconografie „Sfinții Mihail și Gavril” din Șcheia, care au adus în fața publicului icoane pictate cu „modestie și timiditate, dar pline de har și evlavie”. Cei cincisprezece expozanți cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani au adus cu ei o tematică iconografică diversă și au fost însoțiți de părinți și bunici, de membrii comunității, de reprezentanți ai autorităților locale, de directorul și cadrele didactice de la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălăuță” Șcheia, de părinții slujitori de la bisericile din comună, dar și de asistentul social Geta Tănase. Printre invitații evenimentului au fost și cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, studenți, absolvenți și mulți iubitori de icoană, de copii și de frumos.

Copiii artiști sunt ucenicii Doamnei Profesor Aurelia Chiriac Carabineru, un mare maestru în arta iconografiei și cu experiențe multiple care, cu ani în urmă, a înființat un atelier de estetică și iconografie la Londra, unde a predat cursuri pentru cei pasionați, a organizat expoziții de înaltă ținută în țară, dar și în străinătate (Institutul Cultural Român, Londra, UK; Worcester College, Oxford, Marea Britanie; Cardiff, Uk; ); în perioada 1993-1998 a înființat un atelier de estetică și iconografie la Centru de Plasament Bucium, Iași și a atins succesul prin câștigarea premiului I la expoziția internațională „Life Alwais Prevail” din Tel Aviv.

Organizatorii proiectului social, cultural și educațional au fost Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, prin Specializarea Teologie Ortodoxă Asistență Socială din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza, Atelierul de Estetică și Iconografie „Sfinții Mihail și Gavril” Șcheia, Primăria Comunei Șcheia, Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, Sucursala Teritorială Iași, Școala profesională „Nicolae Bălăuță” Șcheia și Salvați Copiii, Filiala Iași.

Evenimentul a debutat cu rostirea rugăciunii iconarului de către copii, urmată de binecuvântarea preotului și de inervențiile invitaților și organizatorilor: Lect. univ. Dr. Polixenia Nistor, Prof. Aurelia Chiriac Carabineru, Primarul Comunei Șcheia Dănuț Ababei,  Masterand Ionela Abunei. Moderatorul evenimentului a fost Președintele Colegiului Național al Asistenților Sociali din România-Sucursala Teritorială Iași, Dr. Roxana Magdalena Necula.

Pe parcursul evenimentului, copiii au susținut un microrecital prin intermediul căruia și-au evidențiat poveștile de viață și schimbările care s-au produs în viața micuților artiști la sesiunile de atelier iconografic, s-au spus povești despre calitățile transformatoare și despre valorile morale însușite și s-au dat diplome de participare, ca un semn care să marcheze evoluția lor frumoasă pe toate planurile.

Invitații la acest eveniment au arătat că mesajul icoanei nu este doar unul cultic sau estetic, ci și unul cu importante valențe educative, formative; au demonstrat rolul transformator al icoanei în viața copiilor, dar și în viața adulților; au arătat că icoana redă privitorului strivit de context și împrejurări nefavorabile încrederea în sine; de asemenea, s-a menționat faptul că icoana îl ajută pe omul contemporan să se regăsească și îl asigură de faptul că omul nu este singur, că are un prieten în Dumnezeu sau în sfântul reprezentat pe icoană. Tot de la invitații evenimentului s-au lipit de suflet învățături care arată că icoana este un mesaj etic și un îndemn la moralitate. Icoana întruchipează o schemă de conduită, stilizează și exprimă o direcție dezirabilă de atitudine, de comportament. Icoana este o prezență vie care veghează, învață, asistă și mustră, corijează, redirecționează, redă persoanei ceea ce a pierdut sau îi lipsește. Icoana este un prieten și un sprijin în momente de singurătate, dar este și un mesager care adună oamenii împreună, care îi adună și unește în comuniune, așa cum a făcut-o și la acest eveniment. Icoana este, în contextul proiectului de față, solidaritate, empatie, compasiune, gingășie, frumusețe și generozitate.

Prin acest proiect de parteneriat interinstituțional s-a dorit saltul spre servicii sociale specializate în comunitatea din Șcheia și, de asemenea, implicarea elevilor din învățământul primar, gimnazial și profesional în activități extrașcolare, care să stimuleze curiozitatea și interesul micilor artiști pentru manifestări ce îmbină elementele spirituale, duhovnicești cu elemente de tradiționalitate și chiar cu elemente moderne. Proiectul de  parteneriat își propune să antreneze copiii în activități care să le valorifice deprinderile și priceperile dobândite în domeniul artelor plastice, să le dezvolte potențialul creator, să le insufle principiile credinței și ale moralei creștin-ortodoxe, dar și sentimentul solidarității. Participarea la acest proiect va aduce elevilor multe beneficii, printre care amintim: dezvoltarea gândirii, a capacității de creație, a simțului estetic, dezvoltarea relațiilor interpersonale între elevi, dar și relațiile dintre instituțiile de învățământ și cele din comunitate sau din afara comunității. Aceste activități vor avea o influență benefică asupra personalității lor nu doar în plan estetic, moral, afectiv și intelectual, cât mai ales în planul cunoașterii spirituale, duhovnicești și artistice, valorificând inteligența și afectivitatea acestora, pentru că orice artist pune o parte din sufletul lui în aceste creații, devenind un creator de frumos, precum Dumnezeu l-a creat pe iconar.

Citește despre: