Facultatea de Teologie din Craiova mai are doi conferenţiari
Zilele acestea a avut loc, în sala de consiliu a Centrului de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova, examenul pentru treapta de conferenţiar universitar.
Părintele Adrian Ivan, directorul Departamentului Teologie din cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova şi părintele Adrian Boldişor, cadru didactic titular al aceleiaşi instituţii universitare, au fost promovaţi, prin examen, la treapta de conferenţiar universitar pentru disciplinele Omiletică, Catehetică, respectiv Istoria şi Filosofia religiilor. Examenul a avut loc în sala de consiliu a Centrului de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova. Urmând metodologiei în vigoare, cei doi părinţi profesori au prezentat opera scrisă şi un plan de cercetare în faţa unei comisii alcătuite din cadre universitare de la mai multe facultăţi de teologie din ţară. Întâlnirea a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, decanul Facultăţii de Teologie din Craiova.